Măriri de salariu pentru voluntari

Munca a ajuns să fie văzută în societatea noastră ca o corvoadă – un pas de vreo 40 de ani de la angajare, la pensie. Nu mai există demult discuții despre profesii care în­no­bi­lează, despre un serviciu, o slujbă care să-ți aducă satisfacții personale, nu materiale, sau împlinire pro­fe­sională, nu financiară. În cele mai multe cazuri, munca este fie pentru subzistență, fie pentru avuție; prea puțini oameni ajung acasă cu fruntea descrețită simțind că au făcut ceva important cu ziua lor – pentru ei sau pentru alții. Și nu putem spune că așa ceva este anormal sau nejustificat.
Deschidem în fiecare seară te­le­vizorul cînd ajungem acasă – zap – se vor dubla lefurile parlamentarilor pînă undeva mult peste 10.000 de lei – zap – cresc numărul amendamentelor pentru îm­blîn­zi­rea legislației penale – zap – alte furturi, bogați, bogății, nababi – zap. Închizi televizorul cu o senzație de jenă cînd observi că în discursul public țara s-a împărțit între bogați și săraci și atît unii, cît și alții, vor­besc despre o clasă de mijloc care trebuie crescută, dar din care nu simte ni­meni că face parte.

Pare că întreg sistemul – cu u­nele excepții de rigoare, dar care doar întăresc regula – este construit ca să te facă să urăști munca. Să o faci ca pe o necesitate, un fel de robie contemporană. Și mentalitatea se perpetuează din ce în ce mai mult și spre tineri. Uitați-vă nu­mai ce sensuri au prins voluntariatul și conceptul de internship. În cazul pri­mului, sînt asociații studențești care învîrt sume de bani cît mici companii prolifice de pe piața mun­cii și care nu trăiesc pentru a-i a­juta pe alții sau comunitatea de ca­re aparțin (rostul unui voluntar, nu?) ci pentru a căpăta vizibilitate prin tot felul de proiecte aiuritoare. In­ternshipul s-a transformat dintr-un gest de interes al tinerilor, care in­tră în companii să învețe cum ar arăta viitorul lor dacă vor urma acea pro­fesie, într-un interes mai mare al companiilor, „viitorul țării” ră­mî­nînd liniștit acasă dacă pri­meș­te cî­teva sute de lei ca să vadă cum func­ționează sistemul în care vrea să muncească. Ar face saltul într-o zi pînă la pensie, nu în 40 de ani.