Nădejdea de după gard
Pastila de după 20 mai 2013 Niciun comentariu la Nădejdea de după gard 9Lumina televizorului îi pîlpîie potolit în ochelarii cu rama legată cu sîrmă arămie într-o parte.
Se uită la el cu aceeași nepăsare cu care e trîntită o haină veche într-un container ruginit. Își învîrte cu degetele aproape stafidite într-o bucată de ziar gălbejită un rest de tutun dintr-o cutie mică de lemn pe care o scoate mereu de sub pat de parcă o ascunde de cineva. Un cineva care poate doar și-ar dori să fie. Le întortochează pînă ce țigara-i gata, iar vocea din televizor se stinge într-un „ne vedem data viitoare” aproape sătul.
„Da’ ce-or avea ăștia de i-a izbit harul în frunte pe toți?”, își spune c-o voce risipită în timp ce un șuvoi de fum îi îneacă cuvintele. Bătrîn cum e el i se pare că lumea-i făcută dintr-o bucată căci cînd tinerețea îi înflorea în păr oamenii își vedeau de treaba lor. Nu te judeca decît dacă porumbul se cocea mai frumos la tine, iar mîndruța ți-era mai sprintenă în zîmbet. Nu erau atîtea feluri și feluri de bazaconii care să-ți îmbolnăvească mintea ori să-ți încețoșeze privirea cînd încă mai era timp să privești spre cerul albastru.
Un radio care cîrîia inconștient, dar sincer, și-o vorbă spusă cînd focul se stingea ușor în ochii obosiți ai tatălui pentru care poveștile își pierdeau șirul fără voie. Lauda atunci mirosea a trandafir căci era extraordinar să faci ceva care să le caște gurile, dar și așa ți-era rușine. Acum mai toate miros urît. Lauda ca lauda, dar de ce se tot laudă toată lumea cu orice lucru de parcă ar fi niște furnici care jonglează cu portocale.
Și tigara i se stinge c-un pîlpîit ușor, de la sine. Gîndurile l-au distras de la nevoia forțată de tot ce-a auzit la televizor. Dar și de ce aude în viață, și așa puțină cît mai are parcă și-ar dori să devină și surd și orb. Numai cu sufletul.
Iuliana LEONTI
Adaugă un comentariu