Oamenii-s de vină

Pastila de după Niciun comentariu la Oamenii-s de vină 12
Oamenii-s de vină

S-a risipit și asta”, spune Anișoara în timp ce-și smul­ge frenetic o agrafă roșie dintr-o buclă încîlcită. Voalul alb i l-a dat deja jos nașa cînd au jucat la final și i-a pus la loc un batic înflorat, pe care îl ținuse mama în dulap de la nunta ei. Oricum, s-a descotorosit repede de el ca nu cumva să apară în poze cu șuvița aia între ochi și c-o cîrpă în vîrful țestei. În plus, i-a spus ei o prie­te­nă că nu-i bine să te vadă nici bărbatul așa ca să nu zboa­re și dragostea cum zboară clipele sau cum dau din aripi păsările alea negre și gălăgioase din copacul din față.

Pe Mișu l-a cunoscut cînd s-a mutat în Constanța, adică atunci cînd s-a înscris la Maritimă. Pe atunci avea vreo optășpe ani și ai ei voiau s-o dea la Medicină. Ea a simțit că dacă n-are să facă ce-i place o să se ri­si­pească și a ales să se avînte-n larg și să stea la pîndă ca un jder cu zilele, chiar și la 40 de grade. N-a mai contat nici că trebuia să se trezească la șase, cu tot cu durerea de la încheietura aia ruptă printr-a IV-a sau să învețe să fa­că singură cafeaua aia cu lapte, exact cum i-o făcea tai­că-su acasă. Tot despre risipă a fost vorba și cînd a de­cis că-i prea tînără ca să-i dea atenție lui, un vînzător tupeist de înghețată așa că l-a lăsat s-aștepte vreo cinci ani înainte să-i adreseze măcar vreo dou-trei cuvinte care să n-aibă legătură cu sortimentul ei preferat de to­pping.

Încă trei a mai durat s-o cîștige și s-o silească cu sensibilitate într-un îndemn spre altar. Și maică-sa i-a zis că face risipă de bani cu do­rin­țele ei. Cu așa bărbat, o semnătură și-un pod de flori erau suficiente pentr-o viață, dar asta n-a oprit-o să-și joa­ce cărțile pătimaș și să-și scrie povestea după lege pe un papirus de cîteva mii de euro și înconjurată de flori de nufăr. De un singur lucru nu i-a fost frică să facă risipă, de viață, așa că a aruncat cu clipele în stînga și-n dreapta, apoi le-a făcut buchețel și le-a strîns la suflet. Ca să nu le risipească.

Autor:

Andreea Anton

Șef-departament „Opinia studențească” și studentă a Catedrei de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top