Orbul care vede

Sîntem orbi, dar vedem. Orbul merge cu capul sus, încrezut în „adevărul” său și schițînd chipuri fal­se. Nu observă nici culoarea, nici forma și nici gustul.  Nu le deslușește din amalgamul de lucruri ce îl în­con­joară. Pășește fără a cunoaște și merge înainte in­dig­nat de așa zisa „prostie” a altora, fără să se uite mă­car o dată în oglindă. Cel ce vede, cunoaște lumea din jur, dar este indiferent. E la curent cu toate, dar pă­șește de parcă nu i-ar păsa. Nu e dezinteresat, însă nu este gata de acțiune, este subjugat de nepăsare. Nu e insensibil, chiar îi pasă, dar e prea timid să își ex­prime părerea și atunci apleacă fruntea în fața or­bu­lui și cade de acord cu el. Împreună calcă ferm, își con­trolează mișcările și sînt gata de atac. Amîndoi lup­tă în apărarea valorilor și niciodată nu ezită să fa­că un pas înapoi. Sînt oamenii momentului și ma­ni­pu­lează bine arta vorbirii.

7 aprilie 2009, Chișinău, Republica Moldova.  Du­pă a treia oră, holurile liceului erau goale, nici un su­flet, nici o respirație. Entuziasmați sau dorind să chiu­­lească de la ore, elevii, de la mic la mare, au por­nit în­spre Piața Marii Adunări Naționale. Cei in­for­ma­ți erau gata de atac, au luptat pentru adevăr, iar cei orbi au pornit împotriva unei forțe din curiozitate, luî­ndu-i după sine pe cei indiferenți. Nimic nu prevestea hao­sul, dar începînd cu următoarea dimineață erau cău­tați prin școli, arestați, amendați și bătuți în stra­dă. Au avut de suferit toți, dar cu toate acestea indi­gnații numărul unu erau cei neștiutori. Pur și simplu nu știau pe ce mină au călcat sau ce bombă au activat.

Doina SÎRBU