Pariu pe 38 de mii

Au fost la un moment dat prin Iași foarte populare magazinele „totul la 38 de mii”, unde găseai tot felul de chestii, de la bibelouri cu îngerași și dansatoare, pînă la lenjerie de corp. N-am înțeles ni­cio­dată de ce 38, și nu o sumă ro­tun­dă, ca de exemplu 40, însă ni­meni nu și-a prea bătut capul cu așa ceva pentru că magazinele erau pline de dimineața pînă seara. Da­că aveai nevoie de un ceas nou în ca­să, mergeai „la 38” să cumperi al­tul, chiar dacă durata sa de viață era mai mică decît a bateriile din in­terior.

Devenise mai apoi chiar un fel de rețea socială unde babele de la colțul blocului nu mai pierdeau vre­mea fugărind țîncii spre parcuri, ci se întîlneau în magazine și discu­tau despre nepoți sau politica țării. Propuneau cîteva proiecte de lege, își aminteau că era mai bine pe vremea lui Ceașcă, după care, o­da­tă cu lăsarea întunericului, se în­torceau acasă fericite cu un set nou-nouț de linguri. Altfel spus, la o scară mult mai mică, ne virusasem și noi de la americani cu sindromul cunoscut drept „shopping”. În România însă, fenomenul nu s-a extins atît de mult ca în America, acolo unde în ziua lor liberă, sa­la­riații își pregăteau ieșirea la cum­pă­rături cu o săptămînă mai de­vreme.

Însă, după ce scumpirile au afec­tat și „38”-urile, care deveniseră un fel de bazar de cartier, oamenii s-au simțit trădați pentru că pînă și bă­că­niile care le promiseseră „cele mai mici prețuri” s-au dovedit a fi mincinoase. Așa că magazinele au dispărut rapid unul cîte unul și au lăsat în urma lor niște cumpă­ră­tori care fac economie la sînge. Sau niște cumpărători care de la coada de la „38”-uri s-au mutat la rîndul de la agențiile de noroc.