Pe lîngă buturugile fără soț

„Sara vine din arinişti,

Cu miroase o îmbată,

Cerul stelele-şi arată,

Solii dulci ai lungii linişti.”

***

Nu mai știu unde m-am născut sau cine mi-au fost părinți. Îmi aduc aminte doar de mașinile care m-au purtat pînă în centrul orașului și de brațele care m-au plantat acum cîțiva zeci de ani. Pe Copou erau doar cîteva case, iar în vale se ve­dea Universitatea. Aici am văzut mii de perechi mergînd agale în zilele de duminică și șoptindu-și ju­ră­min­te la umbra mea. Au trecut anii și am văzut orașul crescînd la ră­dă­cinile mele. I-am purtat de grijă și i-am curățit aerul, iar vara i-am oferit parfumul florilor mele.

Îmi amintesc și de primul tram­vai care a urcat anevoios Copoul pe vremea în care birjarii încă duceau cucoanele la teatru ori la serate, iar felinarele pîlpîiau încet cînd fitilul le era aprins. I-am văzut și pe Emi­nescu și Creangă care și-au purtat pașii la rădăcinile mele cînd aces­tea erau încă tinere.

Acum, chiar dacă aș mai trăi cîți­va zeci de ani, ieșenii vor să scape de mine. Sînt bun doar pentru foc, iar istoria mea nu mai interesează pe nimeni. Mă simt ca un tată uitat la bătrînețe de copii lui. Eu îmi aștept resemnat sfîrșitul și drujbe­le care urmează să-mi cînte som­nul de veci. Unde or fi poeții să-mi mai cînte un vers? n

***

„Dar prin codri ea pătrunde

Lângă teiul vechi şi sfânt,

Ce cu flori pân-în pământ

Un izvor vrăjit ascunde.”