Pe urme de Salam

Pastila de după Niciun comentariu la Pe urme de Salam 0

Cred că nici la liceu nu intrasem încă și deja eram sfătuit din toate părțile s-o fac cît mai repede. Unii îmi spuneau chiar nici să nu mai stau după facultate, s-o las naibii și să-mi văd de drum, că oricum nu mă ajută cu nimic, oricum așa am să fac mult mai mulți bani decît cu toate di­plo­mele din lume la un loc. Și ce con­tea­ză, spuneau, dacă fac ce-mi place cînd, la sfîrșitul lunii, primesc un a­mă­rît de salariu de 12 milioane și bo­nuri de masă. N-avea să conteze nici fap­tul că cel mai probabil aș fi cules căpșuni, aș fi șters parbrize în vreo in­tersecție din Milano sau fundul vre­unui bătrîn care m-ar fi strigat „Jo­se” sau „Ianoș” și le-ar fi zis ve­ci­nilor că sînt din Lituania. Toate as­tea n-aveau cum să mă deranjeze cînd aș fi primit, la fiecare 30 de zi­le, 1.000 de euro „cheș”.

Nu știu dacă e drept să mi se pară lași sau comozi cei care pleacă pentru un cîștig mai rapid sau ipocriți cei care se plîng că nu se schimbă ni­mic în țara asta cu biletul de autocar de Spania în buzunarul din spate de la blugi; dar cu siguranță-s mulți ca­re o fac doar pentru că au fost în­doc­trinați și intoxicați de mici cu i­de­ea că „afară e mai bine” și „aici nu se poate” și nici măcar n-au stat să în­cerce.

Și mai trist e că, deși am făcut cu toții mișto de țăranul plecat în Spa­nia (găsiți clipul pe YouTube) care se laudă prietenilor de acasă cu noul lui Audi „aseis”, sînt convins că pe mulți români, deși nu re­cu­nosc, i-a inspirat acel filmuleț spre o viață mai bună, cu ten mai bronzat, pă­mînt mai iberic sub unghii și te­le­no­vele mai sincere.

Ioan STOLERU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top