Pentru cine nechează vacile

Prin 2006, circula ceva ce a­vea să devină legendă urbană. Po­ves­tea unui control OPC care ar fi găsit doi angajați ai șaormeriei Dristor din București condimentînd maioneza cu ceva secreție proprie, de o culoare si­mi­­lară. Astăzi toată lumea spune că a vă­zut cazul la televizor dar nimeni nu își mai aduce aminte unde. Șaormeria (în același loc dar din cîte înțeleg a altei fir­me) merge brici și astăzi.

În 2009, un student a găsit un șoa­rece într-un salam. De vară. Proas­păt cumpărat din magazin. I-a tăiat pi­cioarele încercînd să-și facă un sand­viș.

În 2011, în gară, așteptînd la coa­dă să-mi cumpăr un „super șnițel la lipie”, s-a făcut aprovizionarea la fast-food-ul care s-a închis între timp, din față de la intrarea în Iași Nord. Pa­tronul, un țigan corpolent, avea în bra­țe două cutii cu părți de pui congelat și pe a treia o tîrîia pe jos după el. Și, de par­că voiau să evadeze din cutia tî­rî­i­tă și ruptă la un capăt, puii zburau. Cîte-o carcasă, vreo două aripioare și ceva ce bănuiesc că era o pulpă. În spatele lui venea un cîrd de cîini veseli, mîn­cînd. Iar cum vorba între studenți este că pa­trupedele, fie ele pisici sau cîini, în­cep să dispară, în special în zona găr­ii, de fiecare dată cînd „se aduce marfă nouă”, nu pot să nu mă întreb un lu­cru: să fi fost puiul momeală?

De cînd sînt în Iași și pînă as­tăzi, în preajma Universității „A­le­xan­dru Ioan Cuza”, în afară de cantină și Casa Universitarilor, mî­nca­rea e din categoria fast-food. În acele lo­curi se servesc cartofi prăjiți. Prăjiți în baie de ulei. Prăjiți în aceeași baie de ulei pînă cînd întregul amestec de­vi­ne o gelatină și angajații trebuie să smucească efectiv de cutia de sîrmă în care scufundă cartofii pentru a-i pu­tea scoate. Și atunci sînt aproape tumefiați și chirciți de parcă sînt iradiați. Vîn­zările însă nu fac altceva decît să crească.

Se tot vorbește cu patos despre so­luții pentru problema exportului căr­nii de cal către un grup de sărmani in­su­lari, trecînd prin alte trei-patru mîi­ni, de la abatoare pînă la firme de distri­bu­ție. Și, din cauza unor șmecheri, s-a a­runcat vina, ca de obicei, pe toată lu­mea: că-i mentalitatea românească, că sîntem ultimii din Europa și intoxi­căm toată Uniunea. Mai grav este faptul că discursul a fost preluat, parțial, și de foarte mulți dintre români, inclusiv de u­nele autorități. Pentru ei avem un me­­saj. Domnii mei, studenția noastră a­re și povești frumoase, dar, din păcate, cam nechează, miaună și latră. Aveți grijă ca în încercarea de a salva oa­me­nii reginei, să nu vă moară întîi studen­ții.