Prieteni pînă la următoarea jucărie

Țin minte mîinile și fața ei obo­si­­tă. După ce mi-a cusut primul ochi, m-a arun­cat într-o cutie. Eram mai mul­­te jucării, semănam, cred că eram fra­ți. Un bărbat în uniformă al­bas­tră ne-a încărcat într-o mașină cu roți, atunci am observat că cerul are mai multe lumini, poate erau niște ste­le, am au­zit acest cuvînt de la morma­nul de ursuleți de pluș. O fată se ui­ta la noi, analiza fiecare cusă­tu­ră, se uita la nă­suc și guriță. Știu că un frate a oftat cînd a fost aruncat în al­tă cutie, o cu­tie urîtă de fier, iar noi de acum a­veam căsuța noastră de car­ton. Era întuneric, am văzut lu­mi­na cînd un tînăr mă aranja frumos pe raft. O pă­pușă mi-a explicat că sîntem la ma­ga­zin și că trebuie să așteptăm co­pi­la­șul nostru. Mi se plîn­gea că băiețeii nu se uită la ea, doar fetițele.

Îmi aduc aminte acea dimi­nea­ță, cred că a trecut o lună de cînd am ajuns pe raft, dar nimeni nu a vrut să mă ia cu el acasă. Acel om micuț s-a apropiat de mine, alături de mama lui care părea nemulțumită și l-a tras de mînă spre ea. Au plecat, dar în scurt timp s-au întors. Eram atît de fericit cînd acel pui de om s-a apro­pi­at de mine și m-a luat în brațe. Am mers cu mașina, din geam am vă­zut așa de multe lucruri frumoase, dar și mult gunoi. Nu înțeleg de ce oa­me­nii nu păstrează curățenia, raf­tul meu era mereu șters cu o soluție care mirosea plăcut.

Ne-am jucat toată ziua, și a do­ua zi, și un an întreg. Eram cei mai bu­ni prieteni, ne împărtășeam toate du­rerile și trăiam împreună adevă­ra­te aventuri pînă în acea dimineață fa­tală. Tatăl i-a cumpărat o altă ju­că­rie. Era mai nouă ca mine, mai fru­moa­să. Prietenul meu cel mai bun a uitat de mine, iar peste cîteva luni am ajuns într-o cutie sub pat. Știam că de­po­zi­tează acolo toate jucăriile de care s-a plictisit, dar nu mă gîndeam că mă va trăda și pe mine.