Profilul antihristului României

Mi-a plăcut de Victor Ponta cînd a fost numit în fruntea PSD-ului în 2010. Închipuiți-vă ce lovitură de ima­gine ar fi putut fi. Un tînăr ca­re reușea să escaladeze structura par­tidului pe spinarea baronilor ajun­ge președintele PSD, reformează partidul care, după 20 de ani de la Re­vo­luție, era construit pe aceleași struc­turi comunisto-feseniste pe care stă și astăzi. Ar fi fost eroul vieții po­li­tice din România. Dar Victor a ales al­tă cale și, cu cît a avansat mai mult pe ea, mi-am dat seama că n-ar fi pu­tut fi niciodată omul care speram cu to­ții să fie. S-a îngropat într-un plagiat care-l va bîntui toată cariera sa po­li­tică, într-un lanț de minciuni de­cons­pirate, de la studii de vară trecute ca masterate în CV, la această campa­nie electorală, în care fraze precum „doar Ponta protejează pensiile”, „a­vem excedent bugetar” sau „criza s-a încheiat, creștem salariile” pro­voa­că dezgustul oricui e în stare să în­țe­leagă două-trei noțiuni elemen­ta­re de economie.

Crescut în umbra lui Adrian Năs­tase, Victor n-a izbutit sau n-a vrut să iasă niciodată din ea. S-a înălțat ca o iederă otrăvitoare fără să vadă lu­mi­na soarelui și abia acum cere să scoa­tă capul afară. A venit rîndul lui. Pen­tru că, vedeți, dacă ar ajunge pre­șe­dinte, Victor ar fi visul împlinit al tu­turor din PSD, de la baroni pînă la asistați social: politicianul „reformat”, în ambalajul tinereții, dar cu mie­zul croit în nucleul dur al parti­dului. Cu o croială europeană, dar îndreptat spre Rusia. Cu aparența in­dependenței, dar prins atît de bine în structurile și încrengăturile parti­du­lui încît nu mai poate evada nici da­că ar dori.

Iar acum, Victor vrea să fie ­pre­șe­dintele țării mele. Dacă ar fi fost păstorul pe care-l așteptam cu toții de la cîrma PSD-ului, l-aș fi lăsat. Dar nu este. Din viziunea, programul său politic și comportamentul de pînă a­cum, înțeleg că Victor vrea să trans­forme țara în fieful său personal. Dar el nu înțelege un lucru. România es­te a mea. A familiei, părinților și bu­­nicilor mei. Nu este a lui. Nu este ța­ra politrucilor, a ipocriților și a pla­giatorilor. A mincinoșilor și a mani­pulatorilor. Pentru asta voi vota, du­minică, pe 16 noiembrie. Pentru că îmi vreau România înapoi și nu vreau să plec să o caut peste ho­tare, la alții.