Și nu s-au mai întors

Stau întinsă „cu burta la soare” (așa cum ar spune mama) pe divanul ascuns într-un colț al prispei și mă uit la soră-mea mai mică. Are zece ani și un păr blond, vîlvoi, pe care și-l taie singură cu foarfeca de bucătărie atunci cînd simte că i-a crescut și-i intră în ochi. Se agită de zor și trece mătura din nou și din nou peste țoalele din cordele multicolore pe care le-am țesut acum vreo cîțiva ani la războiul care acum probabil că stă uitat prin casa unui „baștan”. L-a vîndut tata ca să ia un car cu boi pentru că era mai trebuincios la vremea aia.

M-am deprins, de la băieții din sat, cu fumatul. Nea’ Ghiță, din ograda de peste drum, mi-a dat și mie niște tutun într-o zi, cînd m-a văzut mai amărîtă. „Ține, fa, că poate dacă mai mesteci la el, te-o ajuta să treci de necazuri”, mi-a zis și mi-a întins, dosite într-o hîrtie de ziar, niște plante uscate care duhneau într-un mare fel. De atunci mă tot chinui cu ele. Băieții de pe uliță mi-au arătat cum să le transform în țigarete, iar acum, cît e ziulica de lungă, pufăi, oftez și mai țip la astea mici.

Sîntem cinci fete în familie, eu am fost a treia, dar am avut „norocul” să rămîn nemăritată pînă-n ziua de azi, cînd fac 20 de ani. Așa că, în 1916, cînd a venit războiul peste noi, iar tata a fost luat cu japca și mama nu s-a mai întors de prin vecini, am rămas stăpîna casei. Am mers pe cîmp cu sapa în spinare, apoi am înlocuit sapa cu coasa și tot așa, iar cînd mă întorceam la „coliba noastră”, le găseam pe ăstea zăpăcite de foame. Puneam ceaunul pe plită și făceam de-o mămăligă, o bucată de caș tot aveam ascunsă printr-un dulăpior, mai spărgeam și-o ceapă și le dădeam să mănînce, să nu se culce cu mațele ghirăind.

A fost mai greu doi ani, pînă-n 1918, cînd rămăsesem numa’ fete-n sat. Mai pe urmă, cînd s-au mai liniștit lucrurile s-au întors, pe rînd, bărbații și femeile care plecaseră să apere țara împotriva germanilor. De la ai noștri n-a mai venit decît o scrisoare pe care-am udat-o și eu și astea mai mici cu lacrimi amare pe care-a trebuit să le ștergem în grabă.

Am înțeles că n-o să-l mai vedem pe tata călare pe grămada de fîn adunată-n căruță. Am înțeles că mama n-o să ne mai aștepte-n pragul casei cînd ne-ntoarcem de la hore. I-am așteptat noi, de data asta, la un praznic îmbîcsit de mirosul de sarmale și țuică. Dar n-au mai venit.