Simulare de război
Pastila de după 9 martie 2015 Niciun comentariu la Simulare de război 11De fiecare dată cînd despachetez albumele cu poze din dulap, privesc cu multă curiozitate oamenii care stăteau în cîmp cu uniformă de militar. Nu doar la mine în casă găsesc astfel de poze. În afară de mărturiile oamenilor care au trăit pe pielea lor ceea ce astăzi se folosește pe post de amenințare: „instrucția ca în armată”, aceste poze sînt dovada că oamenii aceia chiar au făcut armata. Nu pentru că au vrut, ci pentru că așa a trebuit.
Cînd îl întreb pe tata despre acea perioadă, nu îmi spune cît de greu a fost sau despre aventurile prin care a trecut, ci despre cît de bucuros este că tinerii nu trebuie să mai meargă obligatoriu în armată. „Vedeai cîte un băiat din ăla slab care abia reușea să tragă. Dacă venea războiul, el era prima țintă”, așa începe povestirea. De fiecare dată. Aceleași cuvinte.
Pe de o parte poate că are dreptate. Chiar și atunci cînd condițiile în care trăiau nu erau așa de lejere cum sînt acum, existau „băieții mamei”. Atunci bărbații tineri munceau la cîmp, își ajutau părinții pe la treburile din curte de mici, însă astăzi, puțini sînt cei care mai au un astfel de „antrenament”.
În cazul în care vine războiul nu mai contează cine are mușchi și cine nu sau cine a muncit de mic și cine a avut totul pus pe tavă de părinții săi.
Astăzi, băieții pot să simuleze pe calculator că luptă cu inamicii, de orice origine ar fi ei, iar peste cîteva zile scaunul moale din fața biroului să se transforme într-un tranșeu umed. Efectele speciale din acel joc ar deveni reale, iar căsuța cu viață ar ticăi în fiecare secundă.
Adaugă un comentariu