Tata e mai tare ca ghinionul

Epilog: Nu am văzut nicio pi­sică neagră de cînd sînt în Iași și sigur au trecut mai bine de șapte ani de cînd am spart ultima oglin­dă… Știu că au fost vreo două sau trei în aceeași săptămînă, dar nu am citit nicăieri și nici nu mi-a spus nimeni că anii aștia s-ar adu­na. Nici cu preoți nu prea m-am întîlnit, deci rămîne să dau vina pe karmă. Aș fi zis ghinion, dar eu nu-s superstițioasă.

Încă nu l-am sunat pe tata: M-am trezit marți dimineață cu vreo 20% baterie la telefon, cu toa­te că îl pusesem la încărcat cînd m-am culcat. După ce am verificat prelun­gitorul, mi-a fost clar că cedase încărcătorul. Am avut noroc de un băiat dră­guț de la etajul de deasupra, care mi-a donat un USB negru, mai scurt de­cît cel pe care îl foloseam eu, dar numai bun să bage ceva curent în smart­phone-ul meu.

Tata, veșnic furnizor de ajutor: Știi momentul acela în care îți vine – de nicăieri parcă – dispoziția să lucrezi, să termini tot ce n-ai făcut în ulti­mele două luni? Cam cu starea asta m-am trezit eu joi, după o bine­meri­tată siesta de cîteva ore. Așa că am dat o fugă pînă la bucătărie, mi-am făcut o ca­fea tare, la ibric și am reușit să mă întorc în cameră fără să pătez gresia de pe hol. Mi-am turnat jumătate de ceașcă din licoarea magică, iar deasupra lap­te și mi-am deschis laptop-ul. De trei minute a avut nevoie pînă să se în­chi­dă. Tot încărcătorul a fost devină. L-am sunat pe tata să-mi recomande un service.

Tată, trimite-mi niște bani, că nu se mai poate: Eram în tren – treburi jurnalistice – cînd mi s-a bușit telefonul: se încăpățîna să mai prindă sem­nal. L-am repornit de cîteva ori, i-am schimbat cartela, dar nimic, nici mă­car o liniuță. Am încercat să-l repar, am căutat „specialiști GSM”, dar cere­rea de divorț nu a putut fi retrasă. Ne-am despărțit după doar patru luni. Am vrut să sufăr, dar mi-am zis că e mai bine să-i trimit tatei un mesaj cu IBAN-ul meu. El va rezolva problema.