Un cobai de interes

Ești urmărit. Guvernul are un sis­tem secret, o mașinărie care te spio­nea­­ză în fiecare oră din fiecare zi. Ea vede totul. Infracțiuni violente care im­plică oamenii obișnuiți. Oameni pe care gu­vernul îi consideră irelevanți. Noi nu-i considerăm așa. Vînați de către au­to­ri­tăți, lucrăm în secret. Nu ne vei găsi niciodată. Dar victimă sau făptaș, da­că numărul tău apare, te vom găsi.

Oricît de fantastic ar părea în­ce­pu­tul fiecărui episod din serialul „Person of Interest, realitatea este mai aproape decît credem. Nu-i o noutate că după eveni­men­te­le din 11 septembrie și progresul tehnologiei, instituțiile de stat ame­ricane au început să ia securitatea foarte în serios. În mod normal, aș fi foarte mulțumit să aud asta, plus că am văzut deja și rezultate, evitîndu-se numeroase tragedii nu doar în SUA ci și în multe alte țări. Însă toate au un preț. Iar cum în vre­murile noastre informația a de­ve­nit o resursă și mai puternică de­cît era deja, viața privată a ajuns să fie foarte greu de ascuns.

Ideea de la care au plecat cei de la NSA (National Security Agen­cy) a fost că cea mai bună modalitate de a preveni un incident este de a crea o bază uriașă de date și de a mo­nitoriza persoanele suspecte. Totuși, aceștia par să fi mers un pic prea departe cu spionajul, care pre­supune nu doar interceptarea mail­urilor, ci și ascultarea telefoanelor. Mai nou, se pare că aceștia au spart bazele de date ale Yahoo, Google și Facebook. Teoretic, asta ar însem­na că NSA pot cu ușurință să-ți ur­mă­reas­că poziția în care te afli prin GPS-ul telefonului, să vadă ce ai vorbit cu prietenii de pe rețeaua de socializare și să-ți întocmească un profil psihologic. Chiar în mo­men­tul acesta, agenția monitorizează mi­lioane de oameni, nu doar ame­ri­cani, ci și europeni, ca un Big Bro­ther de peste ocean. Securitatea este argumentul lor însă poți scrie oare același mail unui prieten că­ruia vrei să i te plîngi că slujba ta e nasoală știind că cineva te urmă­reș­te în permanență?

De asemenea, ce s-ar întîmpla da­că cineva ar fura toate infor­ma­ți­ile? De putut am văzut deja că se poate, exemplul binecunoscut fiind Wikileaks, dar aceștia au furnizat toate datele către public. Nu avem însă nici o garanție ca vreun ha­cker priceput nu poate să copieze toa­te informațiile și mai apoi să le vîndă unei organizații, transformînd oa­me­nii într-un fel de cobai ai unei rezervații naturale pe care o numim libertate.