Unde te-ai dus?
Pastila de după 29 martie 2015 Niciun comentariu la Unde te-ai dus? 27Telefonul zbîrnîie fără încetare de cîteva minute, însă ea nu vrea să ridice receptorul din furcă. Știe ce reprezintă acel sunet și se teme că dacă va răspunde, gîndul i se va transforma în realitate. Dar, chiar și așa, e conștientă de faptul că nu e ceva ce poate controla: el a murit. Întrebarea inevitabilă ce i se perindă în minte este: „De ce el?”, dar nu este nimeni în măsură să formuleze un răspuns. Sau poate că e, însă asta ar însemna să apuce un drum fără cale de întoarcere. Așa cum a ales și el. Un gol imens ia locul stomacului, iar lacrimile își fac apariția, grăbite parcă să scape din ochii plini de amărăciune. „Sînt oameni și oameni, situații și situații, dar tot nu pricep…de ce el?”, mai încearcă o dată să găsească justificarea la o interogație nemiloasă.
A mai auzit cazuri, a mai citit despre alții care s-au aflat în același punct în care se găsește și ea acum, dar niciodată nu și-a pus problema vieții de după necaz. Într-un film pe care îl văzuse – împreună cu el – în urmă cu cîțiva ani, un personaj feminin, aflat într-o situație similară cu a ei, reușește să creioneze o definiție a înmormîntării, definiție pe care ea o aprobă, acum mai mult ca niciodată. Înmormîntarile nu sînt pentru cei morți, ci pentru cei vii, cei lăsați în urmă, care nu știu încotro să meargă, fiind într-o stagnare deplină.
Acum însă e liniște, telefonul nu mai vrea să îi dea vestea, deoarece a înțeles și el că, uneori, cuvintele sînt de prisos. Ea stă pe un scaun și se uită pe geam la două vrăbiuțe ce par să se împrietenească. „Oh, bietele, nu știu ele, oare, că nimic nu e veșnic?”, își șoptește sieși. Ar dori să îl sune, să îi spună și lui despre cele două păsărele, dar el a murit…
de Ilinca STUMBEA
Adaugă un comentariu