Vinul, pasiune neînţeleasă

În fiecare toamnă bunicul făcea vin din cele cinci hectare de pămînt cu viţă de vie. Învăţase totul de la tatăl lui pe care îl ajuta mereu în copilărie. Avea trei butoaie de 500 de litri făcute din stejar, iar fiecare era destinat unui soi. Îi plăcea foarte mult Busuioaca de Bo­hotin şi niciodată nu bea vinul, el îl savura. Învîrtea paharul de doua, trei ori, inspira adînc pentru a simţi aroma şi gusta din licoare cu grijă şi fineţe. Îl vedeam apoi cum îl plimbă pe limbă şi i se întindea pe faţă un zîmbet plin de satisfacţie. Colecţiona în cramă sticle cu vin de cînd era pînă la genunchii tatălui său şi se ascundea prin vie. De cîte ori mai punea ceva pe rafturi mă ducea acolo şi-mi spunea povestea acelei re­colte. Le ştia pe toate şi nu putea uita vreuna.

Lumea din sat îl ştie după pasiune, însă nu mulţi înţeleg. La cîrciumă sătenii se adună să dea vinul peste cap, nicidecum să îşi mîngîie papilele ori să îi simtă mirosul de fruct.

După asfinţit, vecinul Ion venea mereu în vizită, iar bunicul îi dădea să se înfrupte din munca lui. Sorbea cu lăcomie şi cerea fără ruşine încă unul, şi încă unul.

Într-o dimineaţă, bătrînul se trezi, se îngriji de animale, apoi verifică butoaiele. Erau goale. Atunci fugi în cramă să vadă colecţia, dar jumătate din ea era îm­prăştiată pe jos. S-a dus în grabă prin vecini să întrebe, poate ştiau ceva despre hoţ, însă nimeni nu l-a putut ajuta. Cînd să meargă şi la cel care îl vizitase aseară, Ion, îl văzu în curte, lungit în căruţa cu trei butoaie mari. Era beat şi nu putea vorbi, dar bunicul înţelese ci­ne îi furase din pasiune.