Mergem la sigur

Șah-mat Niciun comentariu la Mergem la sigur 6

Victor Ponta a anunțat re­cent că nu-și va da fiul la o școală pu­blică, ci la una privată. E amu­zant și trist în același timp că premie­rul țării, un om de stînga pe deasupra (de parcă ar conta prea mult printre traseiștii politicii autoh­to­ne așa zisa ideologie, de orice fel ar fi), face alegerea asta. Ce înțelegem de aici?

Că premierul, care a reușit anul trecut să propună un ministru al Educației ce și-a dat demisia du­pă doar opt zile în urma unui (al­tui) scandal de plagiat, nu are în­credere în învățămîntul ro­mâ­nesc? Că același premier asupra căruia încă planează suspiciunea puternică că și-ar fi plagiat propriul doctorat alege varianta ușoa­ră și pentru copilul său? Pentru că, să fim serioși, școlile private din România, departe de ce-ar trebui să fie, sînt doar un loc unde cei cu bani își trimit copiii ca să „mear­gă la sigur”. Ai chef să în­veți, bine, n-ai chef, e OK, are ta­ta de unde. Fabrici de diplome, pe scurt. În State, de exemplu, cei care își permit își trimit copiii la instituțiile de învățămînt private pen­tru că aleg să plătească pentru ca­litate. Sînt mai scum­pe, dar prin exigență și calitate oferă rezultate superioare, adică ab­sol­venți de top. Desigur, nici la ei nu mer­ge treaba perfect, se mai dau și acolo șpăgi, se mai fac favoruri, nici un loc nu e în totalitate cu­rat. Dar, trăgînd o linie, rezultatul general cam ăsta e, cel de bun simț: calitate contra cost. În schimb, în societatea formelor fără fond din sud-estul Europei, unde contează mai mult diploma decît cunoștințele din spa­te­le unui elev sau student, formula diferă puțin: titlu contra cost. Și chestia asta poate fi extrapolată, nu ne referim doar la în­vă­ță­mînt. Titlu de absolvent contra cost, diplomă de doctor contra serviciu, fotoliu de demnitar contra fa­vor și-un „te țin minte pe viitor” și tot așa. Compensăm lipsa de competență cu bani, pălincă și caltaboș.

Orice om cu capul pe umeri nu poate decît să spere că astfel de mentalități, o societate bazată pe astfel de „valori”, vor trece cu schimbarea generațiilor. Dar cum să mai speri cînd vezi că ele, de fapt, sînt pasate de la o gene­ra­ție la alta? De la tată la viitor elev. Pînă una alta, premierul a anun­țat că motivul deciziei sale e strict logistic: „e mai aproape de ca­să”. Așa că nu putem decît să pre­supunem și să revenim la întrebarea inițială: Ce înțelegem de aici?

Autor:

Ioan STOLERU

Secretar general de redacție la Opinia studențească, editor AltIași, colaborator la Suplimentul de Cultură.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top