Fără beep-uri la Okapi

Punctul pe VIP Niciun comentariu la Fără beep-uri la Okapi 34
Fără beep-uri la Okapi

Peste tot vezi pahare cu alcool, telefoane și aparate ca­re fac poze sau filmulețe care sînt postate în secunda ur­mătoare pe Facebook, gata de bombardamentul cu like-uri. La concertul de lansare a CD-ului mixtape „OkapiTati”, album al celor de la casa de producție mu­zicală Okapi Sound, fanii au stat la coadă pentru bi­lete. De la ora 23.00, pe 1 noiembrie, cele 23 de melodii ale băieților au încins oamenii însetați de hip-hop.
După lansările de la București, Timișoara, Arad și Al­ba Iulia, Grasu XXL împreună cu echipa sa de nouă oameni, dar și cu invitații ALAN & KEPA, Criss Bla­ziny, Zhao și DJ Undoo, au ajuns la Iași. Mesajul pe care aces­ta l-a transmis în timp ce urla în microfon a fost ca pub­licul să îi urmeze exemplul de a nu se duce la vot și să fa­că ce vor cu viața lor.

Dj Oldskull, și-a pus șapca cu mar­ca Okapi și tricoul care promovează evenimentul „Oka­pi Tati” și bagă beat-ul pe vocile băieților care ex­plo­dea­ză: „Tu, o să te duci dracu” și care stîrnește țipete și ap­lauze în semn de susținere.

După o oră de dans și multe pahare de tărie consu­ma­te, pantofii cu tocuri ascuțite sînt aruncați pe lîngă scenă, iar o geanta galbenă, plină de ținte este aban­do­nată pe o boxă de pe colțul aceleiași scene. Picioarele cu sau fără încălțări se mișcă necontrolat chiar și atunci cînd Tranda intră cu telefonul în mînă și mai trage cu o­chiul la versurile piesei „Eroul” sau cînd Maximilian se oprește în mijlocul unei melodii pentru că nu își amin­tește versurile. Adevăratul erou al serii, care salvează si­tuația, este Grasu XXL. Acesta intră pe scenă făcînd glu­me pe seama colegului lui și readuce starea de dis­trac­ție cîntînd „Maria, Ioana”.

Cenzura este singurul lucru interzis în această sea­ră, melodiile sînt interpretate așa cum au fost scrise ini­ți­al, fără beep-uri. De aceea, publicul este triat încă de la in­trare. Cei care nu aveau cum să demonsteze că sînt ma­jori au fost excluși din gașca Okapi. Scena mică este in­vadată de toți cei zece cîntăreți plus invitații lor și pa­tru fotografi. Unii dansează, alții fac poze, unii beau, alții fumează, însă elementul comun este că toți cîntă. Ju­mă­tate de seară scena a fost atît de plină încît nu știai un­de este mai multă lume: la microfon sau în public.

Luminile fac turul clubului Skin și spionează ală­turi de fotografi mișcările cele mai îndrăznețe ale fetelor. Rit­mul evadează din boxe, iar basul resuscitează fiecare corp, oamenii țipă ca să se audă în timp ce cîntă alături de Mitză „mi-e dor, mi-e dor”. Fumul de țigări se ridică spre tavan împins de mîinile care la îndemnul lui Junky țin rit­mul, iar bluzele scurte se ridică și lasă să se vadă len­je­rii de culori jucăușe cu desene cît mai copilărești sau pie­lea încă bronzată a fetelor.

Autor:

Adelina MEILIE

Șef de Departament la Opinia studențească, studentă în anul al III-lea la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top