Liber la adopție, dar mai tîrziu

Punctul pe VIP Niciun comentariu la Liber la adopție, dar mai tîrziu 1

Făcînd parte din vița regală brita­ni­că, Kate Middleton și prințul Wi­l­li­am pot stîrni agitație de proporții în pre­sa internațională chiar și atunci cînd cum­pără un cățel. Ceea ce s-a și în­tîm­pla­t, de altfel, însă asta nu i-a op­rit, se pare, din a permite publicului larg să af­le despre dorința lor de a-și comple­ta familia cu un copil. Elementul sur­priză al dezvăluirilor a fost, totuși, fap­tul că cei doi sînt dispuși să adopte unul.

Astfel, porțile palatului s-ar pu­tea deschide cît de curînd pentru un nou mem­bru al familiei regale, graba s­tînd, spun surse din interior, și în faptul că du­cesa de Cambridge a împlinit de­ja 30 de ani. Adopția ar fi, conform ace­lo­rași apropiați, unul din subiectele de mult discutate de Kate și William, ca­re se apropie de prima aniversare a că­sătoriei și se consideră pregătiți pe­n­tru a fi părinți. Însă decizia a trebuit să treacă, mai întîi, de judecata mai mult sau mai puțin formală a reginei și a prin­țului Charles. Iar dacă acesta din ur­mă a lăsat să se înțeleagă că e de a­cord și consideră planurile tinerilor drept „splen­dide”, regina Elisabeta a avut cî­teva observații de făcut. Fără să îi ne­ge nepotului William dreptul de a fa­ce fericit un copil defavorizat și cu­nos­cîndu-i firea generoasă, aceasta a fo­st, însă, cît se poate de strictă în ce­ea ce privește ordinea în care se vor pe­tre­ce lucrurile. Așa încît cei doi vor pu­tea trece la planurile de adopție cu bi­necuvîntarea bunicii abia după ce vor fi dobîndit cel puțin doi moștenitori pro­prii.

Bineînțeles, publicațiile tabloide au început deja să-i pună pe același ta­ler pe Kate și William cu alte cu­plu­ri de vedete cu înclinații deosebite spre ajutorarea unor copii fără pă­rin­ți, pe primul loc în comparații fiind chiar „Brangelina”. Pe de altă parte, prie­te­nii celor doi sînt convinși că hotărîrea lor nu vine dintr-un soi de gregarism mon­den, ci ca urmare a vizitelor la nu­meroase orfelinate și alte centre so­cia­le care le-au marcat, se pare, percep­ția asupra viitorului.

Prioritatea lui William și a lui Ka­te rămîne, așadar, aducerea pe lu­me a unor moștenitori legitimi. Ceea ce le-a dat de înțeles regina, totuși, este că se pot implica în astfel de „fapte bu­ne” numai dacă au grijă, mai întîi, de termenii și obligațiile de succesiune ale tronului britanic.

Anca TOMA

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top