Vocea României se aude pînă-n America
Punctul pe VIP 7 octombrie 2013 Niciun comentariu la Vocea României se aude pînă-n America 17Arbitrii concursurilor televizate de talente sînt obișnuiți să fie surprinși pe cameră cu sprîncenele arcuite a uimire, împărțind laude și felicitări. Însă la sfîrșitul lunii septembrie, membrii juriului de la „The Voice” și publicul american nu au fost luați pe nepregătite doar de talentul unui concurent, ci și de povestea sa și a familiei sale.
George Horga este interpretul de 19 ani care a împărtășit Americii că este român, la cel de-al cincilea sezon al emisiunii „The Voice”, deși locuiește cu părinții și cele două surori în Portland, Oregon. După ce a cîntat una dintre melodiile lui Bruno Mars, a povestit juriului că părinții săi au plecat din țară în timpul comunismului, împreună cu familiile lor. A crescut înconjurat de muzică, împrumutîndu-și vocea pentru CD-urile înregistrate de formația unchiului său, „The Messengers”, iar acum, numele îi este cunoscut indiferent cu ce accent îi e pronunțat. Anul trecut a participat și la „American Idol”, însă nu a ajuns prea departe în competiție, chiar dacă la preselecții a fost remarcat de Steven Tyler, solistul trupei Aerosmith. Și la „The Voice” membrii juriului au apreciat șarmul și personalitatea sa, la fel ca talentul pe care l-a descoperit de la șase ani. De-a lungul timpului, s-a făcut remarcat în comunitatea de români în mijlocul căreia trăia și pe care a trebuit să o părăsească la 18 ani, cînd s-a mutat în Chicago pentru a-și face cunoscute calitățile.
La scurt timp după apariția la emisiune, tînărul a început să fie comparat pe forumurile de discuții și pe rețelele de socializare cu alți cîntăreți de vîrsta sa, în special cu Justin Bieber, din cauza asemănării fizice dar și a genului muzical pe care l-a ales. Unii comentatori l-au felicitat, în limba română, pentru că și-a făcut publică originea, dar și motivul pentru care familia sa a ales să înceapă o nouă viață în SUA. Nu se întreabă, însă, dacă după ani trăiți pe continentul american, îl mai putem vedea ca fiind al nostru.
Adaugă un comentariu