Africa adusă pînă la Iaşi, pe ploaie

Sunetele de tarabană ce vin dinspre pubul Arte Bar, te fac să te întrebi ce fel de trib o fi aterizat barul de pe strada Costache Negruzzi. Veniţi tocmai din Cluj, asociaţia „Cercul închis” au adus cu ei în seara de sîmbătă, 13 mai, o parte din cultura africană. Veniţi în Iaşi pentru a învăţa cît mai mulţi oameni ce înseamnă Comerţul echitabil, aceştia au organizat timp de trei zile un soi de festival. Deşi nu arată ca nişte băştinaşi veritabili, cei opt tineri, înarmaţi cu tarabane, tamburine şi fluiere, au cîntat şi au dansat, aproape toată noaptea, întocmai ca membrii unui trib, făcîndu-ne să evadăm cu gîndul, chiar şi pentru cîteva clipe, la continentul mereu însorit şi la fructele exotice.

„Îl mai ştii pe Mircea, ăla care s-a căsătorit cu rusoaica, cu Na­ta­şa? Să ştii că el a dispărut”, îi spune un bă­iat şaten şi înalt, grupului din fa­ţa sa, stîrnind curiozitatea amicilor săi, dar şi a celor de prin împrejur, dornici să afle, mai departe, povestea lui Mir­cea. Pauzele din pubul Arte Bar sînt foarte productive: cînd nu se cîntă, oamenii se aşază pe scările de be­ton din faţă şi povestesc orice le trece prin minte. Aşa s-a făcut că de la po­vestea românului îndrăgosit de o rusoaică frumoasă, care părea un soi de telenovelă fără protagonist prin­cipal, am trecut la lucruri mult mai serioase cum ar fi cine va cîştiga Eu­rovisionul sau „la cum ne spio­nea­ză americanii prin Windows 10”. Îm­bră­cat cu o geacă de piele şi dîrdî­i­nd de frig, un băiat încearcă să îl con­vin­gă pe un altul că instalarea, fără să vrem, a noului sistem de operare, le permite celor de peste ocean să ne controleze în fel şi chip. Ia cu poftă cîte o înghiţitură de bere din pahar, dar cînd să continue cu argumen­te­le, uşa din lemn se deschide şi sîntem cu toţii chemaţi înăuntru, semn că artiştii au terminat pauza.

Veniţi tocmai din Cluj pentru a sărbători „Zilele Comerţului Echita­bil”, o sărbătoare a celor care lucrea­ză pe plantaţiile cu fructe tropicale, cei de la asociaţia „Cercul închis” s-au oprit pentru o seară şi în Arte Bar pentru a aduce, chiar şi pentru cîteva ore, ritmurile şi dansurile de pe continentul african. Printre moza­icurile multicolore de pe pereţi şi lumina caldă venită de la veiozele portocalii, oamenii s-au acomodat rapid unii cu alţii şi au împarțit diverse păreri între ei sau cu artiştii. După ce şi-au acordat tarabanele, trei dintre ei au şi început să cînte. Pe rînd, s-au aşezat şi ceilalţi la cîte una, prinzîndu-i din mers pe cole­gii lor. În cîteva clipe tamburinele, flu­ie­rele şi tarabanele răsunau într-un ritm atît de unitar încît nu puteai să nu baţi şi tu, ori din mînă, ori din pi­cior, împreună cu ei. Nimeni nu stă jos, iar în încăperea micuţă s-a format deja un semicerc în jurul ins­trumentiştilor.

Una dintre fete se ridică de pe scaun şi începe să danseze. Şi-a legat la picior o bandană cu bănuţi şi în timp ce se mişcă, aceştia se zdrăngăne în toate părţile, atrăgîn­du-ne atenţia şi mai mult la miş­că­ri­le şi unduirile ei.

Muzician peste noapte

În spatele nostru, Filip, un bă­ie­ţel de vreo opt ani, se strecoară şi se aşază la unul dintre instrumente şi începe să bată şi el imitîndu-i pe ceilalţi. Toată lumea din sală rîde, însă acesta nu se lasă prea uşor intimidat şi, ca un adevărat profesio­nist, încearcă să ţină ritmul pînă la final. „A început să cînte în limba lor”, strigă entuziasmată naşa lui cînd băieţelul blond încearcă să în­gî­ne sunetele ce păreau incantaţii ca­­re voiau să oprească ploaia. În schimb, aceasta pare că se înteţește încontinuu. Încurajat de cei din tru­pă, aces­ta rămîne să cînte în continua­re, fiind acum, sînt nu opt, ci nouă instru­mentişti care binedispun publicul.

Bogdan, cel care a şi înfiinţat aso­ciaţia, închide de fiecare dată ochii şi pare că simte fiecare bătaie şi fie­ca­re vibraţie, iar mîinile lui se mişcă atît de repede pe suprafaţa plată a instru­mentului, încît, dacă stai şi te uiţi numai în direcţia aceea, te ameţesc. A fost plecat în Africa şi a lucrat şi el pe plantaţiile de fructe exotice, iar din anul 2009 s-a întors în România şi ţine diferite cursuri, de dans, de cîntat la diferite instrumente sau de educaţie antreprenorială. Fieca­re membru e specializat în altceva, drept, marketing sau IT şi spun că aceste lucruri i-au ajutat în ceea ce fac astăzi, să aibă o afacere cît mai legală şi să gestioneze „banii cu cap”. În trupă au chiar şi un coleg din Africa, dar şi din alte ţări, care îi ajută să ţină diverse spectacole în oraşele din România. Diana, una dintre artiste, cîntă şi dansează în acelaşi timp. Absolventă a Facul­tă­ţii de Drept, din Cluj, aceasta este pro­fesoară de dans cu specific afri­can. Se ridică de pe scaun şi începe să facă o demonstraţie invitînd la dans şi spectatorii de pe lîngă scena ima­gi­nară.

Un băiat începe să o imite, dar se lasă repede păgubaş cînd miş­cările devin mai grele şi puţin mai rapi­de.
A trecut de mult de miezul nop­ţii şi deşi sîntem mai puţini, cîntă­re­ţii nu dau vreun semn să termine prea curînd. Deşi televizorul din încă­pe­re rulează filmul „Run all night”, atră­gîndu-ţi din cînd în cînd atenţia, în­trebîndu-te dacă Liam Neeson o să salveze sau nu situaţia, ajutat de lu­mina caldă, poţi cu uşurinţă să în­chizi ochii şi să te imaginezi deja prin­tre arborii de cacao şi ananaşi.