Apocalipsa în viziunea lui Bogdan Ota, la Iași

Cinci sute de spectatori l-au primit joi, 27 februarie, în sala Gaudeamus a Casei de Cultură a Studenților, pe compozitorul și pianistul Bogdan Ota. Acompaniat de Nordic Sonata Orchestra, de un ansamblu coral, balerini și proiecții video, artistul a făcut publicul să viseze, pentru două ore, alături de el. Acesta i-a purtat pe cei prezenți cu ajutorul pieselor de pe primul său album, „Day of Wrath”, fie în lumea basmelor, fie i-a făcut să trăiască povești de dragoste, fie să simtă apropierea Apocalipsei.

A zis… și s-a făcut lumină

De cum se lasă întunericul peste sală, din boxe un Dumnezeu cu vo­ce de femeie ne dezvăluie pedepse și profeții apocaliptice pentru cei care i-au transformat creația în propriile lor arme. Acorduri de pian, sunete de vioară și loviturile de tobe aduc fulgere și tunete. Pe străfulgerări de lumină începe să curgă piesa „Black Friday”, care amintește de Patimile lui Iisus, de Golgota, de crimele fă­cu­te în numele credinței și de tem­pli­eri, căci pe ecranul din spatele or­chestrei, imagini sîngerii sînt derulate cu repeziciune. Cavaleri, lupte cu săbii și răstigniri trec prin fața ochilor noștri, iar muzica ne face să credem că totul e real, că ecranul nu e decît o fereastră spre trecut.

„Mourning”, a doua parte a tri­lo­giei, vorbește despre Războaiele Mon­diale, foametea și crimele care nu s-au oprit nici pînă astăzi și ne arată că istoria se repetă mereu și că oamenii nu au învățat niciodată din greșeli. A treia piesă a trilogiei, „A­po­calipsa”, întregește scenariul, dar nu ca să ne zdrobească visele, ci ca să ne arate că nu trebuie să renun­țăm la speranță.

Iubire fără cap și capăt

De la scenariile sîngeroase, mu­z­ica alertă cu sunete ascuțite și bă­tăi de tobe, sîntem purtați încet spre rit­muri calde și melodioase. „Story of my life” și „A glimpse of happi­ness” sînt melodiile care șterg imaginile du­re ale primelor piese. Pianul cade în planul al doilea și vioara intră sub lumina reflectoarelor atunci cînd Ra­du Cotoman, dirijorul orchestrei Nor­dic Sonata Orchestra, își prezintă lu­crarea „Studiu pentru vioară și or­chestră”. Sunetul ascuțit al ins­tru­mentului ne determină să batem din picior pe ritmurile sprințare în timp ce ne concentrăm cu greu să vedem degetele artistului care aleargă pe corzile viorii în tempo alert.

Ne potolim energia abia cînd „Ha­rald’s dream”, inspirată din poezia Strigoii, de Mihai Emi­nes­cu, își cîntă acordurile moi. Basmul și legenda ne cuprinde pe toți ca un văl și călărim alături de erou în căutarea nemuririi.

„Nuntă în cer”, versiunea lui Bogdan Ota a ultimelor cuvinte ale Julietei, și „If I die”, răspunsul dat de Romeo, melodii ale căror versuri sînt cîntate de Daniela Cojocaru și Lucian Anghel, ne învață că există viață și după moarte.

A fost odată…

Dansul e adus în scenă de piesa „Fantezie pentru pian și orches­tră”, unde Florin și Vivi, cei doi balerini sub îndrumarea coregrafei Daniela Rusu, fac salturi elegante, se urmăresc pe scenă ori se ceartă, luptă care se termină însă într-o îm­brățișare.

Publicul pare că nu se mai satură de acordurile instrumen­te­lor, de sunetele pianului și vocile corului care îmbracă muzica ase­meni unei țesături fine, abia vizi­bi­lă, dar catifelată. „Revelation” și „Letters to myself” melodii care ne în­deam­nă la împăcarea cu noi înșine, a­du­ce parcă și mai multe aplauze decît piesele anterioare. De la basme cu zîne și prinți fru­moși, Bogdan Ota ne duce pe tărîmurile țărilor arabe. „Sahara”, așa cum este intitulată ultima crea­ție a artistului, ne face să visăm, îm­preună cu imaginile de pe ecranul de pe scenă, la Șe­he­rezade, la șeici aprigi și cai negri ca smoala ce alear­gă peste dune aurii. Sîntem lăsați însă să plutim în vise, cuprinși de atmosfera de poveste în care ne-au adus melodiile de pînă acum. Însă coloana sonoră a filmului „Lista lui Schindler” are darul de a ne rea­du­ce la realitate, făcîndu-ne totodată să credem că un singur om poate schimba lu­mea. Chiar și unul dintre noi.