Costineștiul din autobuzul celor aleși

Ce-ar putea să ascundă un autobuz cît un camion, cu geamuri fumurii, care se plimbă precum o oaie ră­tă­ci­tă prin turma culturală? Nimic altceva decît o petrecere cu muzică numai bună de spălat geamuri, tineri la că­ma­șă albă ori alte haine atent călcate și un „ring” de dans ca­re seamănă mai mult cu o pistă de bowling. Totuși, nu o­ricine s-a putut plimba vineri seara cu „Music Bus”-ul celor de la Vodafone, ci doar cei care au participat la un cocurs online pe Facebook, prin care firma de telefonie în­cearcă să-și promoveze serviciul de Internet 4G. Res­tul, mai puțin sociabili, au putut să se infiltreze doar după ce au urmărit stream-ul live de pe Youtube ca să vîneze una dintre cele cinci opriri ale autobuzului și să des­lu­șeas­că parola de intrare de pe tricourile organizatorilor („nelimitat”).

De cum apuc să spun codul de acces și urc pe trep­te­le înguste ale autobuzului, simt o lovitură puternică du­pă cap de la decibelii draconici cu trup de „Tranquila”. Sus, toată lumea pare că se cunoaște cu toată lumea, în­trucît privirile furișe se împart în toate colțurile. Pe de-o parte și de alta a podelei se află aproape neîncăpătoare o serie de canapele din piele, pentru ca centrul, ori rin­gul pe care nu poate încăpea decît o singură persoană sau do­uă fete mai slăbuțe, să fie îmbibat ca o piață într-o di­mineață de duminică.

Toți se descurcă cum pot, iar ca să te miști dintr-o par­te în alta e o adevărată provocare. Ea scade totuși a­tunci cînd ai un scop milităresc în minte, precum un bă­iat cu un tricou verde care are în brațe vreo cinci do­ze de bere. Restul, și-au marcat teritoriul foarte strîns, ur­mă­rindu-i pe intruși asemeni unor hiene înfometate.

Mai greu e totuși atunci cînd ajungem în vreo curbă, de­oa­rece dansatorii încep să-și piardă nu doar ritmul, ci și echilibrul, norocul lor fiind o bară din metal sub tavan, pre­cum cea din tramvaie, de care aceștia se prind imediat ca niște rufe într-un cîrlig. Și, văzînd că sînt stabile, un tînăr blond, tatuat pe brațe, se apucă într-un zîmbet de bară și își ridică picioarele în aer zbenguindu-se în toate părțile pînă ce cei din jur îi promit probabil o ba­na­nă atunci cînd se va da jos.

Cît despre muzică, abia ce apucăm o pauză de la hi­turile plajei din Costinești că o dăm în pseudo-rock cu „Kings of Leon”, ori remixuri legitimate de tot felul de Dj-i ale melodiilor celebre precum „It’s my life”, pri­lej perfect pentru o parte din petrecăreți să dea frenetic din mîini la niște chitări invizibile și să rîdă unul de celălalt. Noroc însă că ajungem la următoarea oprire un­de cobor și le urez celor care au rămas să nu treacă pe roșu.