Darurile lui Moș Nicolae s-au ascuns în Subcarpați
Șoc-șoc-groază! 8 decembrie 2014 Niciun comentariu la Darurile lui Moș Nicolae s-au ascuns în Subcarpați 13După ce au așteptat să primească în ghete cadourile, cei mari și cei mai mici, au rămas să aștepte și venirea celor de la trupa Subcarpați. Prezența lor a fost anunțată pentru seara de 6 decembrie, în Underground Pub, începînd cu ora 21.00. Publicul numeros s-a distrat pe ritmuri de muzică românească cu elemente folclorice, dar s-a lăsat alintat și de sunetul fluierului. În așa măsură încît finalul concertului i-a prins la fel de aproape de scenă ca la început.
Muzica folclorică cu elemente ale muzicii electro, dar și hip hop abordată de cei de la Subcarpați trezește toți tinerii melancolici din pub. Chiar și membrii trupei se declară uimiți de numărul mare al celor care își fac loc să ajungă cît mai aproape în fața scenei ca să-i audă și să poată dansa pe muzica lor. „Că bine le mai zice, frate”, spune Răzvan, un tînăr ciufulit și scund, care mai mult îi ascultă decît îi vede, pentru că atît îi permite înălțimea. Prietenul său este atît de fascinat încît doar îl aprobă din cap.
Atunci cînd piesele încep, publicul aproape că încinge o horă, însă se dezmeticește imediat ce își dă seama că atmosfera este de fapt una de club și nu una asemănătoare cu cea de la nuntă. Cei de la Subcarpați nu se mulțumesc cu mîinile care se văd ridicate în public și îndeamnă toată lumea la cîntat. „Dacă cunoașteți piesa, e păcat să ne lăsați doar pe noi să cîntăm, mai bine iese dacă facem echipă”, spun ei. Tinerii ascultători încep să fredoneze împreună cu ei versurile melodiei „2000 de km” de pe noul album lansat în luna iulie a anului acesta, intitulat sugestiv „Piele de găină.”
Dans în ritm pierdut
Fluierul intră din nou în prim-plan și cîteva drapele apar în apropierea scenei, amintind de ziua națională care a fost sărbătorită cu doar cîteva zile în urmă. Antrenați de atmosfera patriotică, publicul strigă numele celor de pe scenă la finalul fiecărei piese.
După ce își dă seama că a pierdut numărul berilor din seara asta, un tînăr cu ochi albaștri, merge cînd aproape de scenă, cînd spre spatele sălii cu pași dezechilibrați, provocînd nemulțumiri. „Hei, tu cum dansezi? Păi, stai cu fața spre scenă că o să mă dărîmi”, îi reproșează o tînără. „Gata, scuză-mă, gata”, încearcă tînărul să fie politicos, ca doar după cîteva minute să primească din nou o privire fulgerătoare după ce se izbește din nou spre blonda din fața lui, chiar dacă prietenul lui încearcă să îi împiedice dezechilibrul. Versurile melodiei „Frunzuliță, iarbă deasă”, interpretată de cei de la Subcarpați alături de Mădălina Pavăl și AFO sînt fredonate de alte două tinere scunde care încearcă să ajungă măcar cu privirea pînă la scenă. Însă după ce același tînăr amețit de băutură se clatină în fața lor, preferă să se întoarcă undeva în spate. „Ce-o fi cu el? Chiar în halul ăsta?”, spune una dintre ele. „Eu am venit să mă distrez, nu-l mai băga în seamă”, spune cealaltă continuînd să cînte.
Mîinile rămîn sus, iar drapelele încă mai flutură deasupra băieților de pe scenă, dînd publicului energie să cînte melodie după melodie. Dacă piesa „Dă cu arcu” , îi convinge pe cei prezenți să danseze în timp ce cîntă, atunci piesa „Viața-i mare îi întristează”, îi copleșește, asta se simte și din reacțiile publicului, care ascultă liniștit versurile.
Hip Hop-ul îndeamnă la dans, iar folclorul la cînt. Iar asta se cunoaște din atmosfera încinsă pe care o întrețin tinerii care devin din ce în ce mai tulburi și care încep să își piardă controlul. În așa măsură încît nici spațiul de dans nu mai este de ajuns. „Auzi, dă-te-n colo”, e replica unui tînăr cu privirea pierdută care își face loc în jurul său, cît o roată. Dansează, cîntă și simte asemenea celor de pe scenă. Nu ar fi fost o problemă dacă atunci cînd cei de la Subcarpați au dispărut de pe scenă și-ar fi dat și el seama.
Adaugă un comentariu