De doi ani în cuibușorul de cîntări fără zahăr

Bobo, „soțul patroanei”, așa cum îl numesc prie­te­nii, alături de colegul Boby din trupa Fără Zahăr își iau în serios rolul de gazde cu ocazia redenumirii localului și a aniversării de doi ani de la înființare. Și ca toată lumea să știe că de acum Kiddo cafe se numește Retro cafe, bă­ie­ții așază scaunele cît mai aproape de ei, ne oferă pră­jituri după concert și ne trag o cîntare ca la Moldova.

Seara este un furnicar de istorisiri, glume și sentimente. Boby ne introduce în atmosferă cu un stand-up în care ne spune de faptul că toate bătrînele de la sate arată la fel și despre „ză dintele cu care bunca ară mărul”. Ne aduc aceeași Stela și același Gerula, personaje consac­rate ca o poartă spre satul românesc prin care cei doi cre­io­nează povești-parodii în versuri. Însă, pe lîngă personajele emblematice, se mai aude ca un zumzet numele Gigi Becali sau Ștefan Hrușcă. Melodia care scoate la su­pra­față luptătorii din noi este puternică și ritmată: „Ascundi ma­mă cazanul / Să nu ne prade dușmanul/Că eu plec să-mi apăr neamul”. După ce cîntă melodia pe care o așteptau de mult „Neamul lui Peneș Curcanul” despre bătălia pentru deținătoarea secretului rachiul de pufoaică,un băr­bat din rîndul al doilea răsfoiește un ghid de creștere a pisicilor, luat de pe rafturile împînzite cu cărți. Iar du­pă o îndelungată discuție cu prietenii se hotărăște să dea un check in cu „feeling perfect”.

„Inspirați moleculele de Love O2” ne îndeamnă Boby, după care începe să ne cînte „Love story”. Și, ca să ne mențină pe linia amoroasă ne fredonează în fran­ce­ză refrenul de la melodia „Lugu-lugu”. Seara capătă accen­te latino în voci și în versuri „Stella, eu te chero ca un cîine/Chere-mă și tu pe mine.”

Bobo, cu cămașa în ca­rouri, cu părul ținut în frîu de o coroniță, se alintă, țopăie, stri­gă, iar publicul face localul să tremure din aplauze. „As­cultați solo-ul cu chitara nouă de 25 de milioane, sunet cu valoare” spune Boby, iar cel care rîde cel mai mult e un băiat ce pare de 13 ani. Fredonează toate melodiile și rî­de pofticios la fiecare glumă a artiștilor. Printre chi­pu­ri­le diverse, unele evidențiate de riduri fine, alte sincere în netezime, se zărește cel mai bine al lui, care se bucură de spectacol prin ecranul telefonului.

Boby se uită spre băiatul cu ochelari de lîngă soba albă și îl întreabă dacă e român, pentru că se chinuie să îl facă să rîdă de la începutul serii, dar fără rezulta­te. Tînărul spune că este de departe și trage în colțurile gurii un zîmbet. Nu toți gustă țuica de pufoaică, iar poveștile de dragoste, unele împlinite, unele finali­zîndu-se în umor negru cu promisiuni de sinucidere sînt mai ușor de digerat pentru cei care mai trag vieții cîte un șut rîzînd.