Descîntecul festivalului de poezie și folk

Ce-i cu atîta entuziasm? Sînteți la folk sau la bi­se­ri­că?”, întreabă ironic una dintre artistele invitate, însă din sală nu se aude niciun răspuns. Timp de două zile, cei ca­re au cîntat în acest an la Festivalul Folk’n’ Iași ne-au trecut prin mai multe stări, toate avînd emoția în pri­m-plan. Primul artist, un băiat din Republica Mol­do­va, ne interpretează „ceva vesel” și încearcă să ne con­vin­gă să batem din palme, dar atmosfera nu pare să se în­căl­zească. Sala Casei de Cultură a Studenților (CCS) în­cepe să freamăte de chicoteli abia după ce se mai pe­rin­dă pe scenă mai mulți artiști.

Atmosfera începe să semene cu una de la un concert folk abia atunci cînd Cosmin Vaman, Alexandra Andrei și trupa Spam apar de după cortină. Chiar dacă ne spun că ei au reușit „să păcălească” organizatorii pentru a fi invitați, pentru că genul lor de muzică este altul, vo­cile Alexandrei și a lui Cosmin ne fac pe toți să cîn­tăm împreună cu ei, în șoaptă. Descântec, o trupă for­ma­tă din două fete și doi băieți, „cea mai premiată din Ia­­și la nivel național”, cum ne-o prezintă Adrian Că­li­man, aduce un strop de misticism. „Un fel de descîntec”, una dintre melodiile artiștilor, ne duce cu gîndul la un colț de rai sau la valurile mării.

Publicul pare că a amuțit și doar ascultă versurile, dar picioarele nu se pot abține să nu bată ritmul în po­dea. Singurii care nu par a da importanță la ce se în­tîm­plă sînt doi băieți și două fete din rîndurile din spa­te. Rîd și vorbesc și nu bagă în seamă privirile care se mai în­torc spre ei, din cînd în cînd, din sală. Dacă prima zi a festivalului a fost ceva mai liniștită, ultima începe cu mai multă energie. Ciprian Cotruță și Claudiu Câr­stean ne aduc un folk cu nuanțe de flamenco, care fie că vrem, fie că nu, ne face să ne animăm, iar palmele ni se unesc în aplauze.

De la ritmurile vesele sau de la melodiile de dra­gos­te, Bobi, unul dintre cei doi membri de la Fără Za­hăr, ne mută pe dealul Polonic, și ne convinge „că-i tot un mun­te, dar mai mic”. Tot el ne învață că-n Villariba nu-i ca-n Villabajo, iar chicotele de rîs cuprind de tot sa­la. Adi Bez­nă, Andrei Maftei și Cezar Popescu au în­să grijă să ne reamintească de poezia din folk.

Îmbină mu­zica cu pa­sajele recitate, chitara cu mu­zi­cuța și reușesc să ne sur­prin­dă cu fiecare melodie. Ne-au ținut țintuiți pe sca­u­ne mai bine de o oră, și nu ne-am fi dat plecați nici noi și nici artiștii, cu toții mai vrînd poate încă o seară de folk.