Din pălăria cu iepuri ies Dumnezei
Șoc-șoc-groază! 21 martie 2012 Niciun comentariu la Din pălăria cu iepuri ies Dumnezei 4Eram în clasa a patra cînd am fost la ultimul spectacol de iluzionism și țin minte că m-am gîndit o săptămînă la cum scamatorul a ținut-o pe Lavinia în aer ca pe un balon cu heliu. La fel de amuzant a fost și show-ul de miercuri seara din Hunter’s Pub, oferit de Alin Blaine. Deși spectacolul nu a fost lipsit de imaginație, spre final, cînd iluzionistul și-a băgat coada între cele sfinte, magia a dispărut, iar reprezentația s-a transformat într-o oră de evanghelizare.
Nu era cutremur, însă paharul din trusa scamatorului se rostogolea pe masă dirijat de mișcările ample ale mîinilor lui Alin, care parcă împingea valurile mării spre o coastă cu naufragiați. Așa eram noi, spectatorii, care la fiecare ghidușie propusă de magician, fluturam mîinile în aer, ca și cum am fi cerut ajutor, dorind ca iluzionistul să experimenteze noul truc pe cineva din sală, tocmai ca magia să ne cuprindă toate simțurile. Prima care a intrat în lumea lui Blaine a fost Andreea. O fată înăltuță, emoționată, poate „puțin fricoasă”, după cum observa scamatorul, mai speriind-o și el, așa de rîsul lumii. „Iubi mă lași, chiar mă lași? Nu te gîndești că ăsta mă taie?” îngîna el, îndulcindu-și vocea și fixîndu-l pe prietenul fetei care-și aștepta sfîrșitul lîngă masa cu instrumente expuse. Erau așezate toate în linie, ca în sala de operație. Numai că în loc de bisturiu și foarfece, Alin vindeca boala de senzațional a pacienților săi cu pahare, nisip, neoane și Red Bull. Le administra fiecăruia după dorința sa. De exemplu, Andreea a vrut să vadă în club un șapte de romb, pe care, de nicăieri, iluzionistul i l-a proiectat chiar pe sticla paharului magic din fața noastră.
Daniel și paiul zburător
Mai tîrziu însă, Alin nu i-a îndeplinit și dorința lui Daniel, dar s-a gîndit să-l transforme pe acesta în ospătarul lui personal, din cauză că nu și-a găsit unul pe măsură pînă în seara aceea. Nu am înțeles de ce dusul tăvii ar fi fost meseria potrivită pentru băiat, dar poate că, dacă mai meditam un pic la experimentul pe care cei doi l-au realizat cu succes, aș fi înțeles de unde această idee trăsnită a magicianului din Brașov. Strălucitor cum era, Alin Blaine i-a arătat lui Daniel că poate să-l ajute să-și bea energizantul cu măsură. Adică, să-l soarbă cu paiul, care a aterizat în băutura sa, după ce iluzionistul l-a urnit cu puterea minții de pe masă și l-a azvîrlit în paharul umplut cu Red Bull.
După ce am aplaudat al doilea număr de magie din „Hunter’s Pub”, au urcat din public pe scenă Cosmin și Răzvan. Au făcut cunoștință cu Alin și apoi și-au unit forțele de concentrare pentru a ilumina clubul lăsat special în întuneric pentru trucul următor. Atunci, din trusa magicianului au fost scoase două neoane, nefolosite, pe care băieții le-au pipăit să vadă dacă nu cumva au instalată vreo „șmecherie” în interior. Îndată ce a primit avizul de „curat”, iluzionistul le-a sprijinit de gîturile celor doi și, pe urmă, cu ajutorul unei mișcări simple din mîini le-a aprins. Fîlfîiau de parcă erau niște lămpi stradale din care fuge curentul electric, numai că, în trucul de mai sus, neoanele se stingeau imediat ce mîna lui Alin se îndepărta.
Hristos și iluzionistul pocăit
Numerele spectaculoase ale magicianului i-au atras mai ales pe cei mici. Miruna și Loredana au zbughit-o în față, lîngă maestru, după ce au văzut cum plutește în aer masa pe care era împrăștiată magia. „Vreți să vă fac de 20 de ani?” le-a întrebat Alin, în glumă. Auzindu-l, fetele s-au speriat și au fugit înapoi în sală, lîngă părinții lor.
Spre final, iluzionistul a mărturisit că întreaga sa reprezentație nu a fost „decît un truc, pentru că nu există bioenergie”. Scamatoriile le-a învățat de pe DVD-uri și de pe Internet, urmărind de zeci de ori schemele făcute de David Blaine, idolul său, după care și-a luat și numele de scenă cînd a revenit în țară de la școala de magie pe care americanul a înființat-o în SUA. Însă, de la un timp, Alin a părăsit breasla pentru Hristos.
L-a descoperit și atunci s-a pocăit, renunțînd la spectacolele de magie fără părere de rău. Seara din Hunter’s Pub a fost o excepție pentru că patronii localului îi plătiseră din iarnă acontul, cînd magicianul încă făcea show-uri pe la televiziunile românești. Acum însă nu vrea să mai trăiască în păcat pentru că „distracția se duce, casa arde, mașina intră într-un pod și numai Hristos rămîne. Închinați-vă Lui pentru că atunci cînd o să ajungeți la El, o să vă întrebe, «ai trăit sau nu ai trăit pentru mine»?”
Adaugă un comentariu