Distracție „Aproape Unplugged”

Cîntecele rock-ului românesc s-au comprimat în două ore în localul Rock’n’rolla, cîntate de trupa „Aproape Unplugged”. Cei trei muzicieni sînt îm­bră­caţi lejer, fiecare avînd un stil personalizat de îm­bră­căminte. Solistul îşi aşază halba de bere cu grijă lîngă microfon, iar chitaristul cu părul lung şi blond ţine o ţigară între buze în timp ce încep programul serii cu o melodie ritmată, făcîndu-i pe toţi cei prezenţi să vină cît mai aproape de instrumentele care rîvneau după notele muzicale ce aveau să umple încăperea.

Melodia care deschide programul este „Batacan­da”, cea care formează grupuri de voci ce rostesc versurile împreună cu solistul. „Ceata de nomazi, / Dinspre munţi coboară azi / Cetele răsună / Ei în cerc s-adună, / Şi pornesc nebună / Batacanda”, acestea amestecîndu-se cu aburul sticlelor de bere şi fumul de ţigară. Un grup de tineri aflaţi într-o parte a scenei îşi aruncă mîinile asemenea unor mişcări de ninja, încercînd să alcătuiască un dans pe melodia ce scaldă atmosfera prezentă în club. Un băiat hipnotizat de refrenul melodiei sare şi strigă cu putere „Batacanda”, arătînd că această melodie este foarte bine cunoscută de publicul prezent în acea seară în Rocknrolla.

În aceeași notă veselă se remarcă și o fată brunetă, cu părul cîrlionţat, lăsat să sară în sincron cu muzica și picioarele ei, care dansează şi dă din cap cu putere pe melodiile ce par să o facă să se simtă bine. Toţi din jurul ei zîmbesc şi o însoţesc în ritualul săriturilor asemenea unor paşi de dans. O tavă pare să întîmpine multe piedici pînă să ajungă la punctul de „finish” în timp ce cară sticlele şi paharele aburite de gustul dulce al bauturilor, iar după două melodii, solistul trupei, mai cere o bere dînd semne că versurile rock l-au lăsat fără vlagă.

Spre final, atmosfera se domoleşte, iar o melodie lentă înrămureşte braţele publicului semănînd cu un scut de care se izbesc notele muzicale. De la sărituri, au trecut la legănat, iar feţele tuturor zugrăvesc zîmbete melancolice. Lumina scade în încăpere, în aer formîndu-se o avalanşă de mîini ridicate care se mişcă lent dintr-o parte în alta lăsînd imaginaţia să alunece pe corzile reci ale chitării.

Solistul trupei, mulţumeşte celor prezenţi după fiecare melodie cîntată, scoţînd un sunet pe care-l împartăşeşte la fiecare moment cînd parcă explodează de energie. Însă după ceva timp, mistuit de ochii care parcă nu mai pot sta deschişi, coboară de pe scenă cu pretextul că este tîrziu şi ar trebui să mergem la somn.

de Anca MICODAN