Un extemporal în echipă

De pe stradă nici n-ai zice că la etajul unu din Arte Bar studenți adunați în echipe cîte șase stau cuminți la mese, pregătiți școlărește cu un pix și o foaie. Nu, nu se țin pregătiri la vreo materie și nici măcar un curs de actorie mai nonconformist al profesorilor de alături. Ci miercuri seară are loc prima ediție a Pub Quiz, un concurs care pune la provocare „inteligența, logica, eru­di­ția și perspicacitatea“. Într-un bar.

Sub deviza „drink and think”, de pe afiș regulile sînt simple. După ce prezentatorul citește întrebarea din diferite domenii, echipele au 60 de secunde să noteze răspunsul pe foaie. Temele sînt variate și de cele mai multe ori creative, iar tot tam-tam-ul începe cu o rundă de încălzire. Mai apoi, toate reprizele au zece întrebări, după care urmează o pauză mică în care se verifică cine a răspuns corect și cine a băut prea mult, cînd se recapitulează și clasamentul general.

 Aici nu vorbim doar despre salcîmii japonezi de pe Ștefan sau Teiul lui Eminescu.

Astfel, nici bine nu se prind care-i treaba, căci participanții din Arte Bar trec la a doua rundă, în care întrebările sînt concentrate pe copaci. Iar aici nu vorbim doar despre salcîmii japonezi de pe Ștefan sau Teiul lui Eminescu, ci și chestiuni precum numele sa­tu­lui natal al lui Păunescu. Deodată, pe ici-colo, se observă cum ecranele telefoanelor deștepte se lu­mi­nea­ză, iar studenții se apleacă ca și cum i-ar apuca durerile de burtă. Restul care stau pe bară au putut afla abia la final că răspunsul, spre amuzamentul tu­tu­ror, că era Copăceni. După alte două runde, una în care toate răspunsurile de la întrebări s-au terminat cu „-var” și una despre construcții și arhitectură, aflăm de la moderatorul cu un puternic accent moldovenesc că, deși în frunte se află echipa „Noi”, toate celelalte au șansa să cîștige, întrucît punctajul este strîns.

Penultima rundă a cărei tematică este filmul pare și cea mai interesantă. Pe un ecran apare o imagine com­pusă din mai multe elemente care, adunate, re­prezintă titlul filmului. De exemplu, Omul de fier este codificat prin poza unui fier de călcat, alăturat unui omu­leț de pe semnele de circulație. Mai urmează cî­te­va astfel de „întrebări”, abstracte pentru cei care nu sînt la curent cu industria cinematografică, însă pline de sens pentru alții, precum Pi-ul colorat în steagul ame­ri­cii, poza lui Napoleon legată de o dinamită, sau 12 fețe nervoase ale unor bărbați. „Ăsta poate fi Patimile lui Iisus cu Apostolii”, gîndește cu voce tare un bărbos înainte să izbucnească în rîs și să-și golească berea din sticlă.

La runda decisivă, cu fiecare „întrebare”, con­cu­ren­ții aud cîteva fragmente dintr-o melodie pe care tre­buie mai apoi să o ghicească. Însă, după cum le de­monstrează unor fete un individ care stă la bar, și aici poți să trișezi cu ușurință, pornindu-și aplicația Sha­zam și aflînd imediat ce melodie se aude din boxe. Totuși, mulți n-au avut nevoie de o aplicație pentru ca să re­cunoască unele hituri pe care le auzi pe la toate ra­diourile. Însă un student revoltat a început, din senin, să strige „Băă, ăsta-i Mircea Radu bre!” cînd din di­fu­zoa­re a răsunat „All you need is love”.

La final, după jurizarea finală a punctelor, or­ganizatorii ne-au dat de înțeles că nu-i chiar așa rău să ieși pe ultimul loc, pierzătorii primind cîte un rînd de shot-uri, în timp ce cîștigătorii au rămas pînă dimineață, sau pînă cînd și-au epuizat voucherul de 100 de lei.