Fără pașaport în orașul 511

Mi-a furat… femeia… nordul… bă, cum era mai de­parte?” își întreabă gașca un flocos îngîndurat. Toți dau din umeri și încep să zîmbească – „las’ că vedem noi”. Se pare că a început mai devreme concertul, iar aș­teptînd în fața ușilor încuiate din Underground Pub, sîm­băta trecută, băiețandrii repetau versurile melodiilor celor de la Alternosfera. După o luptă pentru coada de la garderobă, aflăm de la organizatori că regula e­venimentului din seara asta va fi sub formă de intră cine vrea, scapă cine poate. Altfel spus, cei care în timpul concertului vor să dea doi lei mai puțin pe o bere în Tavernă, vor trebui să plătească din nou biletul la dez­măț.

Deși în mod normal concertele rock încep cu două ore mai tîrziu față de ora de pe afiș, tip-til, printre ti­neri, cei de la Alternosfera își fac drum pe scenă la fix cît apuc să golesc un „Ursus”. Emoționată că probabil a apucat să îl atingă pe unul dintre membrii trupei, o cîr­lionțată rămîne cu gura deschisă în timp ce se ia de cap cu palmele subțiri. Noroc că nu apucăm să-i a­u­zim corzile vocale pentru că Marcel Bostan ne re­a­min­teș­te că „ce ne unește ne și desparte”. În cazul de față este scena, însă motivată să elimine impedimentul, o fe­tiș­ca­nă aproape că dă să se urce alături de băieți, dar lumi­nile al căror joc e destul de impresionant, o înlătură rapid.

Trecem și de „Epizodia” pentru că Alternosfera să provoace parcă vremea de afară cu „Ploile nu vin”. Iar în timpul melodiilor, cînd Marcel nu ne caută pe toți din priviri, zburdă de la un microfon la altul, an­tre­nîn­du-ne parcă și pe noi să sărim, să ridicăm mîinile în aer ori să dăm din cap. Din păcate nu prea fun­cți­o­nea­ză căci mai toată lumea în loc să danseze se îngînă înainte și înapoi ca după prea multe beri. Poate o fi și din cauză că publicul nu este unul eterogen, fiind prezente mai multe generații. Totuși, asta nu-i un lucru rău, ci de­monstrează că în orașul 511, Alternosfera are loc pentru toată lumea.

La un moment dat, de nicăieri, simt cum în capul meu aterizează niște picături și am presupus (chiar sperat) că e vorba doar de o sticlă de bere săltăreață. Însă cînd evenimentul se repetă, mă uit prin jur și des­co­păr cum un aparat de aer condiționat a rămas sensi­bil la versuri și începe să plîngă cu stropi mari. Atît de mari încît în mai puțin de 10 minute se face o băltoacă pe care puțini se chinuie să o ocolească. Dar cum „Nimeni nu e vinovat” ne bucurăm mai departe de concert, precum un tînăr din spate, care să fie sigur că intră în evidență și-a adus o foaie A4 imprimată cu chipul lui Marcel și pe care o flutură frenetic la fiecare melodie. Nu știu dacă băieții l-au observat sau nu, însă la final, tru­pa ne-a urat să fim în continuare tineri și „visători cu plumb în ochi”.