Frate, e destul folk şi pentru tine!

Îmbrăcată într-o bluză albastru deschis şi blugi roz, micuţa Mara a urcat pe scenă alături de artişti. Deloc in­hibată, ea a început să cînte refrenul „dar cel mai tare, îmi place că are o rază de soare, acolo mereu prin buzu­na­re”, iar la final a coborît sărind treptele foarte încîn­ta­tă. Gazda celor de la FolkFrate a fost joi, 29 martie, localul Legend, al cărui aspect dă impresia de duritate, întrea­ga încăpere fiind predominată de o culoare maronie, în contrast cu hainele colorate ale Marei.

„Sîntem trei bucureşteni 100% şi un vasluian, basis­tul”, se prezintă cei din trupa FolkFrate după prima me­lodie cîntată. Cei din formație ies în evidenţă încă de la prima vedere, fiind patru băieţi total diferiți ca aspect, spre deliciul publicului. Un solist este înalt, cu părul lung şi creţ, celălalt este scund, corpolent şi cu un început de chelie, iar basistul este scund şi slăbuţ. Localul nu a fost plin de oameni, cîteva mese au fost libere, dar cele ocu­pate au făcut să nu se simtă lipsa spectatorilor. Un grup de opt băieţi aflaţi la o masă apropiată de scenă au cîntat alături de cei de la FolkFrate de la început pînă la sfîr­şit. La o masă puţin mai în spate se afla compozitorul pie­se­lor trupei, Eugen Moraru, alături de soţia şi fetiţa sa Mara, care a cîntat și ea în debutul concertului, și tot localul era presărat, pe alocuri, de mici grupuleţe de tineri care nu păreau că formează o mulțime omogenă.

Fiecare cîntec al lor are o poveste, pe care aceștia o spun înainte de a începe piesele, făcîndu-i pe spectatori să fie atenţi la ce urmează. Prima melodie a fost „Ca­tre­ne”, un cîntec de dragoste, fiind urmată de „Primă­va­ra”. „Ajunşi în Vama Veche am găsit un foişor care avea în mijloc o masă mare, rotundă, care semăna cu «Ma­sa tăcerii», iar pe masa respectivă se afla un pepene pe care era scrijelit numele Cazacu. Nimeni nu s-a atins de pepenele acela, iar noi în noaptea aia noi am făcut un cîntec despre acel pepene, iar cîntecul se numeşte «Pepe­nele lui Cazacu»”, au spus membrii trupei înainte să în­ceapă să cînte cea de-a treie melodie. FolkFrate au cîntat şi şlagărul „Într-o nu ştiu care seară”, melodie pe care tot localul a cîntat-o împreună cu ei, iar după această pie­să a urmat una intitulată „Compotul de ananas”, cu un ritm jucăuş şi versuri amuzante. „Nu vreau fasole, nu vreau supică, vreau castronul plin de mîncărică”.

În faţa scenei, Mara împreună cu mama sa au dan­sat şi au cîntat fiecare melodie. La un moment dat, trupa a chemat-o pe Mara pe scenă şi au cîntat împreună „Să­niu­ţa fuge”, iar cînd au chemat-o a doua oară au cîntat me­lodia „Mahjong”, scrisă de tatăl ei, care o privea de la masă emoţionat. Spre finalul concertului, trupa a cîntat o pa­rodie după melodia „Doi ochi căprui”, iar înainte să în­ceapă să cînte, basistul s-a declarat ruşinat de ce ur­mea­ză să auzim şi au început cu toţii să rîdă. Publicul a fre­donat melodiile celor de la „FolkFrate” toată seara, iar din cînd în cînd mai puteai vedea cîte o mînă ridicată cu un telefon care înregistra sau făcea poze, iar cei din for­ma­ție nu s-au ferit să-i aprecieze căldura simțită din sală. „Moldovenii sînt oameni credincioşi. Aici se face aşa: «primeşte-l Doamne şi pe acesta şi îţi jur că nu e ulti­mul!»”.

de Diana MARCU