Frecvența îngerilor, man!

Sîmbătă asta toată lumea din Underground a fost, cum zic băieții de la Shadowbox, „pe zonă”. Nu știu ce-nseamnă asta, dar cei adunați la subsolul bu­le­var­du­lui Ștefan cel Mare sigur au înțeles, au simțit și-au luat și-acasă, la pachet, starea de care vă spun. Pentru cei ce nu-i știu pe Shadowbox, trupa lor e ca începutul unui banc, cu un ardelean, un oltean, un dobrogean și-așa mai departe. Patru membri din trei colțuri de ța­ră, adunați prima dată la Iași. „Iaș’, Iaș’, Iaș’”, re­pe­tau ei entuziasmați de-o Moldovă care i-a primit cu zbenguială și încordări de spate. „Încearcă să simți muzica / Eliberează-te și cîntă”, ăsta era mesajul piesei „Muzica”, ori fanii nu puteau să n-asculte. Într-o atmosferă plină de fumuri, mai mult scos de ma­și­nă­rii decît de țigări, lansarea albumului „100 Hz under Heaven” a adus în Underground cîteva piese noi, dar sigur nu pe toate, fiindcă n-ar fi încăput 14 piese într-un concert de-un ceas.

„Noi avem un fetiș cu bassu’, man!”

„Uite că se-adună, cum se-adună!”, spunea ba­ssis­tul de fiecare dată cînd, între piese, observa că au mai apărut niște brațe în aer sau măcar bălăngănindu-se pe lîngă corp, sincronizate cu pletele. Așa liberi și de toa­te vîrstele cum eram, ne-am strîns în fața scenei, să pă­rem mai mulți. Și-n bucuria lui Rareș Bartoș, vo­ca­lis­tul, că ne aflam și noi și el la Iași, ne-am trezit le­gă­nîn­du-ne pe ritmuri de „Palas Mall, yo, Palas Mall, yo!”. Celelalte versuri le deslușeai greu, fie îngrămădite-n mi­crofon, fie acoperite de instrumente.  Din hip-hop-ul ăsta calm și neaoș, lucrurile au alunecat spre grime, un soi de dubstep și rap și încă vreo cîteva genuri a­mes­tecate într-o formulă dură, apăsătoare, cu bassul viu și nervos. La fel ca fata în blugi scurți și păr nesfîrșit de lung care-și unduia spatele în mijlocul ringului, ba făcîndu-și loc, ba adunînd, fără să vrea, parteneri de dans. „Noi avem un fetiș cu bassu’, man! Bass, Bass, să se bucure casa!” Ne-am dat seama, Mihai, de fetiș. Mihai e bassistul, ne-a spus că-i sîntem toți frați și ne-a chemat mai aproape de scenă. Apoi ne-a întrebat da­că se-aud „instrumentili” și noi ne-am dat seama că sîntem moldoveni adevărați și-am pornit și mai tare a da din „chicioari”.

„Care sînteți cu țigarea, care cu cuba, trifu’, bon­gu’, blantu’ și cu ce mai aveți, trageți din el și ascultați piesa asta!” Cîțiva au ascultat, alții s-au simțit prost că n-au înțeles exact ce trebuiau s-aducă la concert, dar au continuat să ridice sticla de bere și s-o dea peste cap. Bass din plin, mașinile de fum pornite iarăși, oa­meni „puțini, da’ veseli”. Astea le-au fost de-ajuns bă­ie­ților de la Shadowbox ca să cînte ultimele piese mai agresiv, cu și mai multă încredere și tot mai mulți „man!” și „yo!”. Chitara bass începuse să pară prea mică în mîinile lui Mihai Iordache, tobele lui Răzvan Ristea, pe care l-ați auzit și în piesele formației Luna Amară au turbat și ele, însă fanii s-au înmuiat de la hip-hop și-au rămas în starea de legănare. „Avem un sound, man!”, ne-au spus de la început cei de la Sha­dowbox. I-am crezut pe cuvînt și-am înțeles și noi ce-am putut din concertul scurt al argoului românesc.