Hip-hop-ul cu miros de joint a ajuns la Iași

Membrul trupei de hip-hop Controlul Tehnic de Calitate (CTC), Vlad Dobrescu și-a lansat primul album solo numit „În sfîrșit” pe data de 8 decembrie 2013 în colaborare cu ceilalți membri ai trupei, DOC și Deliric și alți vechi „preteni”. După lansarea oficială și pînă să ajungă pe 28 noiembrie 2014 la Iași, Vlad Dobrescu a avut timp să-și realizeze trei videoclipuri și a adunat milioane de like-uri pe Youtube. Publicul din Iași nu a fost atît de numeros și de vioi cum s-a așteptat CTC-ul, dezamăgire exprimată de cîteva ori pe scenă, dar acest lu­cru nu a fost totuși un impediment în dis­tracția celor de pe scenă și în cea a publicului.

Este o seară banală de vineri în Underground. Privind în jur, nici nu ai crede că publicul adolescentin așteaptă să vină pe scenă Vlad Dobrescu și ceilalți doi membri ai trupei CTC care după un an de la lan­sa­rea oficială a albumului „În sfîrșit” a ajuns și la Iași vineri seară. Poate as­ta ar explica puținii oameni din Underground Pub și lipsa de entu­ziasm a acestora. Nici măcar OBELX și MP13 în prima parte a concertului lor din deschidere nu au reușit să mobilizeze tinerii să vină în fața scenei. Așa că au apelat la o me­lo­die care se cerea a fi de suflet și anume „Hip-Hop de Iași” spunînd printre altele că din punct de ve­de­re al hip-hop-ului, Iașul este capitală europeană. Îndeajuns încît să-și cîș­tige publicul, dar superficial. Asta deoarece publicul scanda numele lui OBELX fără vreo judecată. Deși vroia ca publicul să continue cu nu­mele de scenă al celuilalt ar­tist „MP13” în zadar aștepta continua­rea potrivită. Publicul striga la „OBELX” tot „OBELX”. După mai multe în­cer­cări eșuate artistul s-a decis și a spus el răspicat „MP13”.

Puțini, dar buni

CTC a reușit însă să umple spa­țiul gol din fața scenei. Adoles­cen­ții erau în extaz și aprobau vehement versurile de pe scenă dînd impresia că înțelegeau substratul lor „Nu mai beau prea mult alcool/ Zic pas la pas­tile/ Recunosc praf, am tras pe nas chile/ Pînă am ars primul joint gras și-am tras din el.” Toți din sală reac­ționau de parcă au trecut demult de primul joint sau de prima „chi­lă” însă nu au trecut încă de prima stic­lă de bere avînd în vedere că și-au ridicat cu toții sticlele, măsurîndu-și conținutul din ele și dîndu-și coturi „Eu uite cît mai am…”. Felul în care își țineau sticlele era strategic: în mîna stîngă, pe diagonală, iar cu mîna dreaptă țineau maiestuos o ți­gară. Și nu trăgeau de ea ca un om de rînd, ci o savurau asemenea unui joint.

Vlad Dobrescu, Deliric și Doc erau parcă băgați în priză și setați să nu-și irosească energia înainte ca ultima piesă din spectacol să fie cîntată. O fată acompaniată de doi băieți a început să fredoneze, imi­tînd accentul pus pe anumite cuvinte de cei de pe scenă, dansînd precum Gwen Stefani în „Hollaback Girl”. Băieții păreau mîndri de partenera lor și sorbeau însetați fiecare mișcare de-a ei. Cînd in­terpreții au început să cînte melodia „Ăștia mici” , adolescenții din sală au închis ochii simțind fiecare vers „ Ăștia mici iau tot în bătaie de joc/ Să se omoare-i un sport/ Li se pare tare de tot/ Să pună paie pe foc, că n-au răbdare deloc/ Își bagă pentru prima oară drog, în scara de bloc”. Prin versurile melodiilor ai spune că trupa încurajează bău­tu­ra, fumatul sau drogurile și asta este pe placul tinerilor care mai ridică din cînd în cînd berea spre scenă în semn de aprobare.

Dialogul dintre public și trupa CTC s-a limitat la banalități precum „acum e rîndul vostru” sau „ur­mează o melodie nouă; urmează o melodie veche; ia să vedem dacă știți versurile”. S-a trecut repede de la o melodie la alta, uneori fără introducere și din cînd în cînd membrii trupei și-au mai spus „ off-ul” privind concertul. „Sînteți puțini în seara asta!” la care cineva din public l-a completat „Puțini, dar buni”. Același lucru a fost constatat și la începutul spectacolului de OBELX și MP13, însă în cazul acesta completarea a fost dată stîngaci de MP13 „Mai bine să fie decît să tre­bu­ias­că”.

Dîndu-și seama că în contextul de față nu se aplică acest lucru deoa­rece oamenii nu sînt atît de nu­me­roși începe să rîdă imediat și spune succint „În fine”. Publicul nu a pă­rut că și-a dat seama de încur­că­tu­ră, iar acest lucru i-a făcut pe artiști să-și continue reprezentația scenică fără nicio jenă.