În inima Bucovinei, refrenele rock se-mbină
Șoc-șoc-groază! 16 noiembrie 2015 Niciun comentariu la În inima Bucovinei, refrenele rock se-mbină 16Pentru că ultima seară a Festivalului Rock’N’Iași a fost amînată din cauza tragediei petrecute la Colectiv, aceasta a fost reluată sîmbătă seară, începînd cu ora 19.00, tot la Casa de Cultură a Studenților. De data aceasta, publicul nu a venit doar să asculte melodiile rock preferate, ci să și doneze pentru familiile victimelor. Apelul umanitar a ajuns inclusiv la urechile cîntăreților care și-au pus după gît chitări și microfoane și au cîntat împreună cu publicul, cu aceeași energie pe care ar fi avut-o în orice moment.
Suma minimă pe care fiecare dintre cei care pășesc în sala Gaudeamus trebuie să o ofere este de 20 de lei. Cu toate că e sîmbătă seară, iar în celelalte zile ale Rock’N’Iași sala era neîncăpătoare, de data aceasta scaunele sînt libere, iar toată lumea încearcă să se înghesuie cît mai aproape de scenă pentru a putea să se conecteze mai bine cu ritmurile electrice.
Ieșenii de la Halmyris au fost primii care au urcat pe scenă, la ora 19.00, iar țipetele de încîntare ale adolescenților umpleau sala pe trei sferturi ocupată. Printre cîntecele deja cunoscute ale cîștigătorilor ediției de anul trecut s-a numărat și varianta metal a cîntecului cu care începe fiecare episod din Game of Thrones. Nu știu dacă mulți erau fani ai serialului, dar încîntarea se citea pe fața fiecăruia. Unul sărea, altul dădea din cap, iar cei care erau veniți cu grupulețul se țineau de umeri și dădeau din pletele care erau mai scurte sau mai lungi, după caz, într-un mod atît de sincronizat încît aveai impresia că au făcut repetiții cu cîteva zile înainte și nu doreau să își dezamăgească trupa.
Solistul se bucură de timpul care îi mai rămîne între un solo de chitară și ia cîte o gură sănătoasă de apă, iar atunci cînd își termină melodiile, publicul pare că abia a început să se acomodeze cu atmosfera. Astfel că țipetele care cer „bis” par într-un final să-i impresioneze și pe membrii trupei care revin, chiar dacă puțin lipsiți de vlagă.
Atmosferă învăluită de somn
Pe scenă au mai urcat Blackout, Aamon, Pinholes, dar parcă atmosfera nu era una care scădea din ce în ce mai tare în intensitate. Numărul celor din sală era mai micuț, foarte puține persoane se mai puteau găsi în fața scenei. Părea că somnul i-a învăluit pe toți și i-a făcut să stea lipiți de scaune, eventual cu cîte o doză de bere în mînă. De la ora 23.30, locul a devenit din nou aproape neîncăpător pentru puhoiul de tineri și adulți. Tricourile cu Bucovina creșteau exponențial cu fiecare minut care trecea și se apropia de miezul nopții.
După ce s-au lăsat așteptați mai mult de o oră, la miezul nopții s-au arătat și cei de la Bucovina. Florin Țibu a arătat publicului antebrațul pe care avea un tatuaj făcut în memoria victimelor din Colectiv, și, în semn de respect, și-a pus un deget la gură, pentru un moment de liniște. Care a fost spartă de versurile de început: ,,Surul lup al codrului, pasărea văzduhului/ Păstrăvul părăului, iarba cîmpului”. După ce au cîntat despre ,,Duh de strajă, Duh-veghetor”, a venit și rîndul melodiei ,,Luna printre vîrfuri”, care a fost ridicată la rang de regină. Vedeta serii a fost o fetiță de vreo cinci ani, tunsă bob și îmbrăcată în roz, care stătea pe umerii tatălui său și îl trăgea insistent de barbă.
Fiecare părticică din corpul ei rezona cu versurile din melodia ,,Zi după zi, noapte de noapte” și modul în care dădea din cap l-ar fi făcut gelos și pe cel mai în vîrstă rocker. Un altul mai puțin norocos a încercat să facă o baie de mulțime care însă a eșuat. A ajuns într-un punct în care ar fi trebuit să îl țină niște fete ceva mai firave și imediat l-am putut vedea pe undeva pe jos, admirînd podeaua. Deși concertul a oscilat undeva între veselie și tristețe spiritul de învingător a fost cel care a ieșit cîștigător. ,,Numai reuniți putem învinge!” s-a putut ghici pe buzele celor care îi ascultau pe cei mai iubiți dintre ieșeni în acea clipă și care s-au unit cu fiecare melodie.
Adaugă un comentariu