Înainte de The Motans, visam pisici

Învăluiți de bubuiala din boxe și de mirosul țigărilor electronice, băieții dansează nestingheriți – fac piruete, dau din mîini ca și cum ar dori să prindă licurici – iar fetele se bîțîie de pe un picior pe altul, în timp ce mai fac și cîte un selfie. E vineri, 1 martie 2019, iar în „Skin Music Lounge” Iași e anunțat concertul trupei The Motans, pentru care publicul se arată entuziasmat, dovadă fiind înghesuiala și zîmbetele pe care și le aruncă unul celuilat atunci cînd nu au loc să treacă prin mulțime. Cele trei ore de întîrziere ale band-ului nu fac decît să îi determine pe oamenii care îi așteaptă să fie și mai nerăbdători, țipînd și tresărind de fiecare dată cînd lumina se stinge, iar muzica se oprește subit pentru cîteva secunde – poate-poate va începe și concertul.

Melodiile care se aud acum în club sînt latino, iar publicul pare că a și uitat de cei pe care au venit să îi vadă cîntînd – toată lumea dansează, mișcîndu-și șoldurile dintr-o parte-n alta sau țopăind ușor, mai mult pe loc. „Să vezi că nu o să mai vrea nimeni niciun The Motans. Toată lumea va fi cu Taki Taki”, îi spune o fată cu părul prins în coadă persoanei de lîngă ea, care se uită spre una dintre ieșiri. Aproape de ora 02.00, pe scenă urcă membrii trupei: chitaristul Damian Rusu, toboșarul Ali Said și bassistul Matei Căpitanu, care încep să facă proba de sunet. Concertul însă nu a început imediat, a mai durat aproape jumătate de oră pînă au fost siguri că toate instrumentele se aud cum trebuie.

Chitaristul își plimbă mîna cu rapiditate pe griful instrumentului și dă din cap zîmbind în ritmul pe care singur și-l ordonă, unul mult mai lent decît al melodiei pe care o cîntă, în timp ce în partea opusă a scenei, bassistul sare și clatină din cap, făcînd ca părul lung să i se izbească cu putere de spate. Printre spectatorii dintr-un rînd lateral, solistul Denis Roabeș, sare dintr-o parte în alta, se ridică pe una dintre boxe și dansează lîngă chitarist. „Poate, poate/
Apusul de soare e doar răsăritul/ Văzut de la spate”, e piesa pe care una dintre spectatoare se agită puternic, iar cîntărețul o ține de mînă timp de o secundă.

În rîndurile din față, fetele țipă, cîntă și nu își lasă nicio clipă telefoanele din mînă – mai fac o poză, mai filmează cîteva secunde. La bar, două dansatoare, una blondă și una șatenă, îmbrăcate în costume din latex și care poartă pe cap niște căciuli de pisică, se unduiesc pe ritmul pieselor, însă nimeni nu le dă atenție – fetele îl privesc pe solist, iar băieții dansează într-un colț al scenei.

„Pentru tine e doar un lucru ordinar,/ Un prost cu dragostea în buzunar,/ Versus/ Un pleşcat pi Lexus”, sînt versurile care răsună acum în local, iar spectatorii își ridică telefoanele în aer și vocile lor aproape că se aud mai tare decît cea a solistului. „Aici, dacă nu sînteți cu noi, piesa e praf”, spune Denis Roabeș înainte de a începe să cînte „Maraton”, o melodie despre care artistul spune că „s-a născut treptat”.

Cîteva domnișoare din mulțime, îmbrăcate cu rochii scurte, încearcă să le imite pe cele două animatoare cocoțate pe bar, dar de cele mai multe ori eșuează din cauza spațiului restrîns, mulțumindu-se doar cu fredonatul și cu filmatul. Deși clubul mai este deschis încă două ore, după ultima piesă pe care „motanii” au cîntat-o, oamenii au continuat să danseze pe Taki Taki și să bea shot după shot.

Text scris de Andreea CIBOTARIU