La „Rock’n’Iași” muzica se-ascultă în bocanci

„Day by day, night by night”, țipă adolescenții îmbrăcați în haine negre, lălîi, în tandem cu solistul trupei „Recipe for hate” care își ridică degetele arătătoare în aer dictînd ritmul în care ar trebui să danseze oamenii din sală. În fața scenei, o mare de băieți aleargă în cerc, urmînd ca atunci cînd se aude refrenul să înceapă să se izbească unul în celălalt. E sîmbătă seară, 27 octombrie 2018, iar Casa de Cultură a Studenților din Iași (CCS) tremură odată cu boxele masive din care se aud melodiile trupelor rock invitate la ediția indoor a festivalului „Rock’n’Iași”.

Se cîntă pe ambele scene, astfel încît atunci cînd nu-i nimeni în sala „Gaudeamus”, sigur se aude un solo de chitară sau de tobe din sala „Dublin”, locul în care încearcă să se înghesuie din ce în ce mai multe persoane. Lîngă ușa de la intrare e un bar improvizat de unde poți să-ți cumperi doze de bere, energizant, și chiar doar o limonadă, în cazul în care ai răgușit de la fredonatul în tandem cu artiștii, sau poate doar ai obosit de la țopăitul ritmat din care nu te poți opri odată ce ai fost prins de muzică. O puștoaică îmbrăcată într-o fustă în carouri mov și un pulover albăstrui se zbînțuie în jurul prietenilor ei care stau îmbrățișați și se balansează de pe un picior pe celălalt, chiar dacă ritmul este mult mai violent de atît. Atunci cînd dă pe gît și ultima înghițitură de bere pentru care se apleacă mult pe spate, fata rîde zgomotos și încearcă să strivească doza între mîini.

„Să nu ne pierdem niciodată speranța”, spune solistul trupei în deschiderea piesei „Hope” cu care își iau la revedere de la ascultătorii lor. Dușumeaua tremură sub bocancii greoi ai celor din sală, iar atmosfera din încăpere devine din ce în ce mai sufocantă, dar nimeni nu iese pînă ce nu se aude ultima vibrație a corzilor de chitară. Sus, în sala „Gaudeamus”, cei de la trupa „Magnetic” își fac deja încălzirea sărind dintr-o parte în alta a scenei. La pieptul gol, cu părul blond, ondulat, lăsat peste umeri, solistul vorbește cu cei din sală, mulțumindu-le pentru că au venit să-i asculte, de parcă ar fi fost niște adolescenți la primul lor concert.

Cine n-are chef de dans se așază pe scaunele vișinii și doar stă și privește, dînd din cap din cînd în cînd. „Haide, bă, unde ne-ai adus aici?”, îi spune un domn brunet, îmbrăcat cu un tricou albastru și o geacă de piele prietenului său care-și ridică mîinile în aer și țipă alături de celelalte glasuri care umplu sala. „Bis, bis, bis”, țipă mulțimea în tandem, dar formația „Magnetic” revine și-și cere scuze pentru că timpul limitat nu-i lasă să mai cînte încă ceva. E sîmbătă, iar în CCS nu se lasă niciun moment de liniște. Zumzetul și haosul învăluie întreaga clădire, iar atunci cînd oamenii nu stau înăuntru să asculte muzica, ies la țigară și stau la discuții despre ce cursuri au luni la facultate sau despre ce mai fac copiii lor la grădiniță.