Live pentru publicul tînăr

Chiar dacă s-a întîmplat tocmai în miezul săpt­ă­mî­nii, într-o seară de joi, pe 19 aprilie, concertul live al ce­lor de la Fine, It`s Pink, deschis de proaspătul duo Adam’s Nest, s-a ținut cu sala plină. În clădirea celor de la Meru, tinerii de toate vîrstele făceau un cerc dis­pro­por­ționat în jurul barului, așteptîndu-și cuminți dreptul la comandă. Cît băieții de la Adam’s Nest își acordau instrumentele pe scena improvizată din fundul sălii, uși­le care dădeau în hol și pe terasă păreau că s-au luat la întrecere, deschizîndu-se continuu ca să facă loc oame­nilor să se bucure de răcoare înainte de a începe concer­tul.

Odată cu melodia „Stockholm”, cei de la Adam’s Nest, cu Răzvan Rusu la chitară și voce și Vlad Alui Gheor­ghe la baterie, reușesc să-i convingă pe cei de afară să-și abandoneze țigările și să se adune în mijlocul sălii în locul liber, care-a luat locul meselor obișnuite tocmai pen­tru momentul muzical. Pe fețele băieților încep să se plim­be cîteva luminițe colorate, care scapă apoi către tavan, schim­bîndu-și culorile energic. Publicul se mișcă în­ce­tișor, pe „Down by the river”, respiră parcă pe furiș, ca să nu-l facă pe Răzvan să-și piardă concentrarea cînd fre­donează versurile din „Karen” și-și aruncă priviri ga­le­șe cînd din boxă răsună „That dress”. O fetiță blondă, ca­r­e-și lasă la iveală cei doi dințișori din față de fiecare dată cînd zîmbește, se agită în brațele mamei sale pînă cînd o convinge s-o urce pe umeri. Cu ochii la cîntăreți, fetița dansează după gîtul mamei și încearcă să poc­neas­că din degete chicotind.

„Asta-i scrisă de noi doi, pentru că fiecare are pe ci­neva drag pe undeva”, spune Răzvan în microfon și la­să să înceapă ultima piesă „Make love not Warsaw”. Du­pă o pauză scurtă, cît să mai poată fiecare fura cîte-o gu­ră de aer proaspăt de după uși, Ioana Lefter, Alexandru Barnea și Călin Andrei, membrii trupei Fine, It s Pink, iau în serios instrumentele și strîng iar laolaltă cîteva zeci de ochi. În timp ce îngînă în microfon versurile piesei „Deer”, Ioana, îmbrăcată cu o bluză aurie, care sclipește în lumi­na reflectoarelor, se lasă învăluită într-un fum mov și pa­re că o să prindă curînd formele unui personaj fantastic și-o să-și supună sala printr-o vrajă. În spatele ei, ușa ca­re dă spre cealaltă sală se deschide încet și în curînd spa­țiul întunecos din interiorul său este ocupat de o fată bru­netă, care încearcă să facă poze artiștilor și publicului. Pen­tru că apare de nicăieri, face cîteva perechi de ochi să se mărească și rîde amuzată cînd își dă seama. Cît timp pe buzele tuturor aleargă parcă versurile din „Young Burns” și „Broke my Bones”, ochii și camerele de filmat sînt ațin­tite spre micuța blondă care încă rezistă eroic pe ume­rii mamei și pare să fi căpătat o energie și mai mare.

Pereții barului de la baza Copoului sînt acum plini de umbre mișcătoare, iar încăperea are aerul unei petreceri hipsterești scăpate dintr-un alt deceniu.