Maratonul iubirilor de-o seară
Șoc-șoc-groază! 31 mai 2015 Niciun comentariu la Maratonul iubirilor de-o seară 17Pe principiul „A little party never killed nobody”, studenții ieșeni au uitat că sesiunea e aproape și s-au strîns vineri seara, 28 mai, la Booha College Party. Deși locul în care urma să fie organizată petrecerea a fost ținut secret pînă în seara petrecerii, mesajele fiind primite abia după ora 20.00, cortul de la Sunrise Pool Ciric s-a umplut pînă la miezul nopții. Inițial, ne așteptam ca locul să fie împînzit în primul rînd de grupuri de fete și de cîțiva băieți care să încerce să le intre în grații, însă de această dată raportul s-a inversat. Băieții au fost mult mai receptivi și s-au adunat în grupuri cît mai mari și au căutat să își facă cunoștințe printre fetele care deja erau acolo. Deși temperatura de afară ne-a obligat pe toți să stăm îmbrăcați cu gecile de acasă pînă dimineață au reușit să ne încălzească fie băutura, fie dansul.
După cîteva shot-uri și cîteva doze de bere, petrecăreții nu s-au mai concentrat pe muzică și pe ritmurile sale, ci au început să-și caute o pereche, măcar pentru o seară. Și pentru că fetele au fost mai puține, băieții și-au părăsit grupul și au trecut de la o fată la alta după ce au dansat cu fiecare cîte o melodie sau două. Ca să fie siguri că le iese măcar una dintre cuceriri, și-au ales strategic prada, în așa fel încît să se nu se suprapună și cele două să se vadă din întîmplare, așa că fetele au fost alese din colțuri diferite ale cortului. Dacă fata e ocupată cu alt băiat, pretendentul stă cuminte în spatele lui și așteaptă ca adversarul să se mute la următoarea fată pentru a-și continua încercările.
Locurile cele mai aglomerate au fost cele din fața DJ-ului, unde toată lumea imita mișcările acestuia sau din preajma jocului de beer pong, unde s-au îngrămădit cei care au vrut să își testeze abilitățile de a nimeri paharele după ce s-au amețit destul de bine. Băieții care au venit deja cu iubita de acasă, spre dimineață, după ce și-au terminat jetoanele și băutura a reușit să le dea curaj, s-au urcat pe mese cu ceilalți băieți din gașcă și au dansat cu tricourile în mînă pînă cînd cei de la pază i-au văzut și i-au rugat să se dea jos. La fel de repede l-au scos și pe unul dintre puținii care a avut curaj să se arunce în piscină, chiar dacă apa era mai rece decît cea din luna mai de la mare.
Cei care ne-am păstrat din jetoane pînă dimineață la ora 4 nu am mai găsit energizante, iar de bere la doză am obținut cu greu la cîteva locuri de la bar. Ca de fiecare dată, brățările primite la intrare nu au fost de ajuns pentru cei care au vrut să fie însemnați că au participat la petrecere, așa că fiecare a încercat să facă rost de stickere cu Booha pe care să le lipească de tricouri. Mai rău e pentru fetele care și-au lipit stickerul direct pe piele și cărora le-a rămas un semn roșu în formă de pătrat și a doua zi cînd l-au dezlipit.
Adaugă un comentariu