Merg pe gard, de drum mă țin
Șoc-șoc-groază! 24 octombrie 2011 Niciun comentariu la Merg pe gard, de drum mă țin 36Pentru iubitorii de aer curat recomand discotecile de la sate. Dacă pașii vă îndreaptă spre comuna Todireni din județul Botoșani obiceiurile locului recomandă musai să vă faceți încălzirea cu un vin fiert din producția proprie. Doi litri ar trebui să fie suficienți. Apoi, în drum spre discoteca comunei mai faceți o oprire la barul lui Nea Gică. Aici berea e mai ieftină, iar suta de votcă la bidon e doar 1 leu. Oamenii sînt prietenoși însă aveți grijă să nu le vărsați băutura. Pedeapsa vine pe neașteptate, de obicei în maxilar.
De la Nea Gică pînă la discoteca Disco Bar&Games mai ai de mers cam doi kilometri. Suficient pentru a mai scoate din aburii alcoolului consumat pînă în acel moment. Nici bine nu am intrat în clubul comunal și o dedicație sună în boxe. „Jan pupă toate fetele care știu să dea din fund” dă startul unei manele. Pe cuburi, aproape pe ritmul muzicii, se leagănă doi tipi cu pantalonii lăsați „șmecherește” să li se vadă boxerii.
La intrare cîteva eleve de generală tremură sub hăinuțele pline de sclipici.
Aici bate vîntul și, deși muzica „bună” nu mă lasă să plec, am căutat o mașină care să mă ducă la urmatorul club care e la vreo cinci kilometri distanță. Cobor din Volkswagen-ul Golf în fața clubului „S”. Discoteca este foarte aglomerată, iar din boxe se aude vocea lui Puya. Chiar la intrare cîteva eleve de generală tremură sub hăinuțele pline de sclipici și examinează cu atenție toți băieții care intră sau ies.
Pînă să ajung la bar am de muncit. Mă strecor pe sub brațe ridicate purtătoare de sticle de bere, mai împing două sau trei persoane prinse de ritmul muzicii, evit în ultimul moment un tac al unui jucător de biliard, ce era să mă lovească în frunte și, după acest du-te-vino reușesc să-mi procur o bere. La întoarcere dau peste un „tinerel” de vreo 50 de ani, cu burtică sub tricoul pe care era inscripționat „Summer Fest 2005” și care nu pierdea din ochi nici o fetișcană și dansa pe orice melodie sau orice gen muzical cu care DJ-ul încerca să-l surprindă.
Ca orice petrecere la care se bea mai sunt și unii care exagerează. Flavius, consumator experimentat de băuturi alcoolice a încercat să stabilească un nou record la proba „100 de sticle de bere” însă nu a reușit. În final a primit doar un sfat de la prieteni: „ai grijă să nu cazi!”
Adaugă un comentariu