Petrecere în stil englezesc

Mihaela deja nu mai avea răb­dare. Îl aștepta pe G. de o oră, iar el încă obosit de pregătirea bagaje­lor întîrzia să apară. Printre teniși, crava­te și două cămăși neapărut cu dungi, la etajul doi al Casei de Cul­­­tură a Studenților, o Opinie ur­ma să și facă loc în geamantane și să-și ia zborul pînă în Londra a­lături de cea care i-a fost fidelă lui G. un an. Cana de la Star­bucks.

Am mai întrebat încoace și în­colo, iar du­pă vreun sfert de oră, u­șa salonului bine întreținut s-a des­­­chis. După ce a luat-o pe ,,Eu­ro­pea­­nă”, strada în­tocmită ad-hoc cu creta, G. ne-a pu­pat pe toți, de la mic la ma­re. S-a bucurat să-l anun­țăm că în peri­pețiile sale îl așteaptă Spice Girls sau că îi vom trimite tutun mai ief­tin direct din redacție. Pe fe­­restre, fetele i-au li­pit lui G. fun­di­țe și un steag en­glez, să vadă și cei din stra­dă că la noi se săr­bă­to­reș­­te în­tru­na după Re­­velion.

Pe ritmuri rock, părul ei de foc descria opturi în­­toarse, cercuri concentrice, sau ie­­le neîm­blînzite.

Apoi, Sia a desfăcut sticlele și, împreună cu Diana, a turnat în pa­ha­re votcă și vin, în fuctie de cît de mult știau că vor rîde unii după pe­trecere. Numai Ele­na s-a între­ți­nut cu o Cola, de par­că era singura ca­re avea examene a doua zi, pînă cînd Cătălin i-a turnat din bu­tel­cuța de cinci litri, vin de Pan­ciu, bun nu­mai fără apă minerală.

Cum-necum, G. a făcut rost și de două boxe ca să ne pună la trea­bă și picioarele. Le-a dat tare și a în­ceput să danseze în mijlocul nostru, poftindu-ne pe fiecare la o zbîn­­țu­ială zdravănă, de miez de noapte, cu plete în vînt, mîini electrizate și șol­duri neastîmpărate. Din­tre toți, Ale­xandra a fost sen­zația. Pe ritmuri rock, părul ei de foc descria opturi în­­toarse, cercuri concentrice, sau ie­­le neîm­blînzite. ,,As­ta-i Pana mea” se aude tare, din col­țul celă­lalt al ca­merei, încurajarea Siei, re­tra­să în brațele lui Dan. Dar nici cu Că­­tălin nu ne era rușine. Așa de ta­­re ne-a im­­presionat cu dansul lui, că ne ui­tam la el ca la un Gar­field mai ma­re, la fel de zîmbăreț și ve­sel pre­­­cum pi­soiul din film.

Cînd am băgat de seamă că G. plecase pînă jos, am început cu to­ții să-i lăsăm autografe pe dosarul mun­­cit cu spor și voioșie acum o săp­­tămînă. Și i-am scris cu toții nu­mai de bine, iar la sfîrșit, am subli­niat și îngropat numele noastre, cum a fă­cut G. cu numele partidelor, ale a­li­an­­țe­lor sau ale guverne­lor de pe pa­gina de politică a zia­rului.