Purcelușii s-au adăpostit de lup în Fabrik

Pe afișul care anunță concertul Adei Milea în Fabrik, doi dintre cei patru purceluși dolofani sînt acoperiți de un X mare și roșu. Nu știm motivul pentru care ceilalți doi lipsesc, ori au sfîrșit pe vreo tarabă la piață, ori le-a ieșit lupul în cale pe vreo alee a orașului, cert este că se anunță a fi un „Concert în doi cu Ada Milea și Bobo Burlăceanu”. Joi seară, cînd ploaia trage cortina după o zi însorită, umbreluțele își fac apariția pe aleea dintre căminele din Tudor. Toate se îndreaptă rapid către cafeneaua Fabrik unde sînt așteptați de Ada Milea și Bobo Burlăceanu ca să le cînte despre cum s-a trezit Kovaliov fără nas, despre omul de zăpadă din frigider, povești de dragoste și moarte.

„Dînga – dînga băuturî/ Dînga – dînga prăjiturî/ Dînga – dînga cap-n gurî”, așa îi întîmpină Ada Mi­lea pe cei care au ocupat locurile de la mesele din local. Datorită faptului că numărul de spectatori era mai mare decît se așteptau organizatorii, s-au creat două evenimente pentru ca toți cei care au vrut să cîn­te alături de cei doi actori despre sania ținută în pod și alte cuvinte pu­se întîmplător laolaltă sau situații ilare din piese de teatru. Îmbrăcați în hanorace, cei doi artiști dau impre­sia că au venit să se întâlnească cu vechi prieteni la o sticlă de bere. Ca de obicei, Ada este cea care face cor­zile chitarei să se miște cînd lin sco­țînd sunete relaxante, cînd violent fă­cîndu-i atenți pe toți cei din sală. În acest timp, Bobo bate cu o lingură ma­re de lemn în tobă, face să zăngă­nească diverse obiecte, cîntă la sticle­le de bere sau își acompaniază par­tenera imitînd diverse sunete ciudate, dar amuzante în același timp.

„Doamne, ține-un pic cu noi și du femeia la război”, cîntă Bobo în timp ce Ada îi aruncă priviri nervoase, încheind cîntecul cu un țipăt ascuțit în microfon. Ori de cîte ori, prin fața scenei se perindă cîte un spectator întîrziat, cîntăreața îl „îm­puș­că” cu chitara, reacțiile stîrnind hohote de rîs în întreg localul. „Îm­pușcatul” își ocupă rușinat locul la masă promițîndu-și că nu va mai întîrzia niciodată.

Cîntece cu țoc și cioc

Atunci cînd din boxe se aud gro­hăituri printre versurile ce vorbesc despre purcelușii care au tăiat oamenii o dată cu venirea Crăciu­nu­lui, o fată cu părul scurt și brunet îi spune prietenei ei că și ea poate fa­ce la fel ca cei de pe scenă. Alături de sticlele de bere ce transpiră pe me­se sînt comandate și pungile de chip­suri ce le fac pe chelnerițe să se plim­be frenetic prin bar. Nici acestea nu sînt scutite de „loviturile” de chita­ră care deși se potrivesc pe ritmul me­lodiei, îi fac pe toți să tresară.

„Aș dori două sticle. Nu con­tea­ză dacă-s goale. Doar le pupă Bobo puțin!”, spune Ada Milea șoptind în microfon către niște domnișoare din primul rînd. Acompaniat doar de „țoc!” și „cioc!”, Bobo Burlă­cea­nu, cîntă despre iubita ideală. „Sticla asta e iubita ideală (țoc!)/ Iubita ideală, pe care nu vreau s-o văd goa­lă (cioc!)”. După încheierea momen­tului romantic, artista face un a­nunț. „Încă două beri pentru fetele cărora li s-a pupat sticla!”.
Melodiile nu sînt amuzante nu­mai pentru versurile lor ci și dato­rită gesturilor, a mimicii și a sune­telor scoase de doi artiști, care sînt și actori, nu numai cîntăreți. Aceș­tia își acoperă fața cu părul, își pun glugi pe cap, iar Bobo își acoperă chi­pul cu un sac alb pentru a semăna cu omul de zăpadă despre care cîn­tă. Publicul bate din palme și ascul­tă amuzați fiecare indicație a artiști­lor. „Mhm, mhm! Și dumneavoas­tră. Mhm, mhm! Acum mai jenați, vă rog!”.

Urmează un cîntec de dragoste

Pereții gri ai localului sînt colo­rați de luminile roșii, verzi și albastre ce atîrnă de tavan. Buna dispozi­ție nu este alungată nici de mirosul neplăcut al unui cablu care s-a to­pit după un scurtcircuit, și care a oprit pentru cîteva minute frigi­de­rele. „Acum urmează un cîntec de dragoste”, prezintă Ada mai multe melodii, repetîndu-se după fiecare, lucru ce îi amuză pe cei de la mese. De la piesele de dragoste se trece la melodii ce au ca temă moartea. „Ce păcat că nu poți să mori de mai mul­te ori!”, este oful cîntăreților. În pau­zele dintre piese, cei doi ce se apro­pie unul de altul alegînd urmă­toa­rea piesă. Unul dintre aceste dialo­guri o amuză pe cîntăreață care își dă de gol colegul. „Ați auzit? Zice Bo­bo: «Ce morți mai avem, măi?»”.

Melodia „Claxon de tir” în care singurul vers este „UUUUU!” este urmată de un „solo de ham!” în care cei doi cîntăreți „latră” unul la altul. Concertul se încheie cu un colind cîn­tat la nas, la finalul căruia, din instrument muzical se transfomă în mitralieră, iar Ada îi împușcă pe cei de la mese. Și pentru că fanii u­nui astfel de gen muzical trebuie să fie la fel de ludici precum artiștii, prin­tre cîteva poze și autografe, un băiat i-a șoptit Adei că era să piar­dă BAC-ul pentru că în noaptea dinaintea examenului a ascultat toate piesele artistei.