Ritmurile Apollo 12 au aterizat în Bază

După o călătorie prin București și Sofia, cîntărețul Oigan a pus bazele unui album creat de diferiți artiști, din trupe distincte. „Moon Museum” a fost inspirat de un proiect NASA de la sfîrșitul anilor ‘60, care odată cu lansarea uneia din navetele sale a înființat primul muzeu pe Lună, printr-o placă ceramică de cîțiva centimetri pe care au fost afișate creațiile a șase artiști din acea perioadă. Acesta a apărut anul trecut în București, iar sîmbăta trecută a fost făcut cunoscut și la Iași, printr-un concert ținut în localul „La Bază”.

Drumul unui pribeag este, du­pă cum ne spune solistul Oigan, unul plin de întîmplări, oameni pe care abia i-ai cunoscut, dar mai ales, care îți oferă o perspectivă diferită des­pre lumea ce-l înconjoară. Une­ori aces­ta găsește minunății chiar du­pă colț, alteori traversează de unul singur și­nele de tren sau poves­teș­te de pe bancheta din spate a unor străini epi­soade diferite din viața sa.

În localul „La Bază”, Oigan a adu­nat di­feriți artiști de prin țară și îm­pre­ună au creat un album perso­na­l­i­zat, „Moon Museum”, ce ne pre­zin­tă în versuri viața unui pribeag, care-și alege drumul după fazele lu­nii. Dacă este lună plină, atunci poa­te renunța la iubire și se mul­țu­mește cu singurătatea, iar în lună pătrară își caută jumătatea în di­fe­rite orașe.

„Proiectul”, după cum mai este denumită compilația, începe cu un cîntec influențat de rock-ul brita­nic, cu un ritm mai săltăreț decît pie­se­le ce vor urma, dar cu o temă des­tul de simplă.

Solistul ne spune că „în filmele americane personajele strigă Jesus atunci cînd pelicula ajun­ge într-un punct culminant. De­și este printre primele cîntece, la fel și noi vrem să începem cu ceva zgu­du­itor, așa că minunați-vă pe J.O”, iar publicul îi răspunde pe un cor aproa­pe sincron „să vă vedem!”.

Mașini pe combustibil din note muzicale

Două chitări electrice dau startul maratonului de piese, cu un „bang” din difuzoare care răsună timp de cîteva secunde, momente în care podeaua se zgîlție atît de ta­re, încît seamănă cu cei ce sar în tandem cu ritmul. Din tot publicul, ies în evi­dență fanii „Robin and the Backs­tab­­bers”, care îl laudă pe sub mus­tățile de bere pe chitaristul Ro­bin, solistul acestei trupe. El, îm­preună cu Ana-Maria, Mihai, Utu și John Ciurea se strîng în jurul lui Oigan și asemenea unor furnici har­nice, îi urmează fiecare îndemn. Cîntăreții par să se înțeleagă doar din priviri și din cîteva grimase ale fe­ței, după cum ne demonstrează cu urmă­toa­rea piesă, Radio Wave.

Odată cu aceasta, se schimbă simțitor și atmosfera concertului, de la unul „happy-go-lucky” și ener­g­ic, la un soi de baladă combinată cu un refren pe un tempo rapid. Sea­mănă cu ceva ce ai asculta la radio în timpul unei călătorii cu mașina, pe un drum lung și fără trafic. Din păcate, la un moment dat, cineva parcă s-a jucat cu butonul de frec­vență pen­tru că toată melodia a început să se repete într-un cerc in­termi­nabil de „Say you kiss me no mo­re”. Pînă și cîteva fete au în­ceput să se sature de aceeași fra­ză fără sfîr­șit și îi dau solistului un răs­puns sec, „bine, nu mai vrem să te să­ru­tăm acum. Poate că nici po­ze nu mai facem”.

Esmeralda cea de toate zilele

„Moon Museum” are și aju­toa­re din afară, care în această seară nu se află pe scenă. Unul din cînte­ce, „Mona Lisa” a fost scris de un prieten din America de-a lui Oigan și poate fi interpretat doar cu ajuto­rul unui membru vital, pe care so­listul se grăbește de zori să ni-l pre­zinte. „În această seară avem pe cineva foarte important cu noi și am dori să v-o prezentăm pe Esme­ralda”, o ukulele purpurie, de mă­ri­mea unei pisici slăbănoage. Deși apa­re doar pentru un cîntec, ins­tru­­mentul lasă o impresie unică asupra concertului, de o liniște apă­sătoare, în care doar corzile subțiri răsună încet.

După ce Gioconda își părăsește tabloul din versuri, „Moon Mu­seum” trece la alte peisaje din rime și note muzicale, care animă pri­be­gia concertului prin restul serii.