Rochii şi icoane, zestrea Loredanei pentru Iaşi

Inima roşie, imensă, din mijlocul scenei, începe să strălucească puternic împrăştiind dîre de lumină de aceeaşi culoare peste tot prin încăpere, iar cînd se opresc pe feţele oamenilor, aceştia par să aibă nişte cicatrici însîngerate. Se despică încet, iar acest lucru anunţă că Loredana va apărea pe scenă din moment, în moment. Concertul intitulat „Sentimente”, care a avut loc pe data de 7 martie, la ora 19.30, la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, a făcut parte dintr-un turneu pe care artista l-a organizat odată cu începutul primăverii. Melodiile noi pe care le-a cîntat în premieră, jocul de culori al decorului, costumele somptuoase, schimbate în funcţie de piesă, şi artiştii care au mai urcat alături de ea, au smuls aplauzele părinţilor, dar şi zîmbete copiilor adunaţi în faţa scenei.

„Vreau să vă împărtăşesc din dra­gostea şi sentimentele mele, vo­uă”, se aude vocea Loredanei, iar fundalul negru şi roşu, brusc, nu mai pare atît de înfricoşător cînd luminile încep să se aprindă una cîte una. Dintr-un salt, artista apare în scenă atrăgînd urale şi aplauze din partea celor veniţi să o vadă şi să o asculte. Îmbrăcată la început doar într-un body negru, strălucitor, vrînd să demonstreze că la vîrsta pe care o are încă arată bine, aceasta a atras din prima privirile admirative ale dom­nilor care fluierau necontenit, dar şi invidia doamnelor care îi înso­ţeau. „Cînd v-aţi mai simţit ca la 16 ani?”, întreabă cîntăreaţa introdu­cînd următoarea piesă.
Costumele şi coafurile sînt schim­bate cu o viteză ameţitoare, iar de la un cîntec la altul, rochiile şi mantiile sînt înlocuite cu costume din piele cu franjuri sau cu paiete strălu­ci­toa­re. Din spatele sălii şi pînă în fa­ţă aproape toţi oamenii stau cuminţi din scaune şi îşi bîţîie mîinile şi picioarele pe melodiile artistei. Puţini sînt cei care au avut curajul să se ri­di­ce în picioare şi dansează în sincron cu dansatorii de pe scenă îmbră­caţi acum în nişte clawni foarte co­loraţi.

Flori şi icoane

Dacă adulţii au ales să stea pe sca­une, copiii veniţi la spectacol a­lear­gă de colo, colo, ţipă încontinuu şi se tot bagă pe sub scaunele oame­nilor fiind urmaţi de părinţii dispe­raţi să-i prindă pe micuţii năzdră­vani. Mai sînt traşi de cîte un picior şi tîrîiţi sub amuzamentul celor din sală. După o dojeneală zdravănă, nu durează mai mult de cinci mi­nu­te că părerile de rău trec şi iar îi vezi alergînd printre scaunele roşii de catifea.
În faţa scenei, alţi copii sar, dan­sează şi cîntă împreună cu Lore­da­na toate versurile melodiei „Apa”. Aceştia repetă în cor refrenul şi la în­demnul părinţilor îi tot dăruiesc ar­tistei diferite buchete de flori. Prin­tre ei, îmbrăcată într-un costum ne­gru cu o bluză gri, strălucitoare, o bătrînică sare ţinîndu-se de umerii celor mici şi cîntă împreună cu ei cînd artista întinde microfonul. Îi cade pălăria, dar o găseşte repede şi o potriveşte pe cap ca şi cînd ni­mic nu s-ar fi întîmplat. Încearcă mereu să-i atragă atenţia Loredanei, îi întin­de flori, şi după ce le sărută cu pa­tos îi dă apoi cîteva iconiţe şi o cru­ce din lemn.
Cîntăreaţa profită într-una dintre pauze să îl prezinte pe tatăl său, „cel mai mare fan şi sprijin”, care este în public şi ne aminteşte că ea este din Oneşti şi este „încîntată că se află în sfîrşit acasă”.
Skizzo Skills este unul dintre cîn­tăreţii pe care Loredana i-a invitat cu ea în turneul de primăvară, iar în pauza dintre costume acesta îşi face apariţia sub încîntarea tuturor dom­nişoarelor din sală. „Fetele se mişcă bini di tăt”, cîntă Skizzo în sincron cu publicul. „Să o aplaudaţi pe doam­na, are mai multă energie decît am eu pe scenă”, ţine să menţioneze ar­tistul cînd o vede dansînd pe feme­ia din faţa scenei, îmbrăcată în ne­gru şi îi sărută mîna.

E bini di tăt

Cînd pe scenă intră Ştefan Roş­covan, unul dintre finaliştii de la Vo­cea României, două doamne îl recunosc şi se ridică în picioare pentru a dansa pe melodia lentă a acestuia. Îmbrăcată într-o rochie albastră, lun­gă, Loredana revine pe scenă şi cîn­tă melodia pe care chiar ea zice că a consacrat-o. „Vă rog să aprindeţi lan­ternele de la telefoane, să facem lu­mină”, ne invită aceasta, iar în cîte­va secunde încăperea se luminează de blitzurile telefoanelor.

Pe ecranul imens, pe care se ve­deau flori, curg acum cîteva versu­ri, iar dintr-o dată toţi începem să cîn­tăm melodia „Bună seara, iubite!” ca într-o seară de karaoke cu prie­te­nii. Într-o clipă, ca prin magie, toţi copiii de jos sînt acum urcaţi pe sce­nă şi au făcut stup în jurul Loreda­nei vrînd care mai de care să ia pri­mul un autograf şi să fie luat în bra­ţe de către aceasta. Cu această ima­gine şi cu versurile şi meteoriţii care plutesc pe fundal, stăm, fredonăm şi ne aşteptăm cuminţi rîndul la i­men­sa coadă pentru a prinde măcar un autograf sau o poză cu artista înconjurată acum de copii.