Rockul e-mbrăcat în negru și se cîntă în parcare

În marea de haine negre, bocanci și geci de piele, doar cinci oameni sînt îmbrăcați în galben și roz, purtînd pe deasupra geci de blugi. E puțin frig, iar pe scările din fața Casei de Cultură a Studenților din Iași (CCS) se văd urmele picăturilor de ploaie. „Sorrow, sorrow, sorrow”, se aude de pe scena festivalului Rock’n’Iași, ediția Open Air. E vineri seară, 17 mai 2019, iar muzica trupelor invitate va face parcarea CCS să tremure pentru încă două zile, cînd duminică, 19 mai,artiștii își vor lua instrumentele și se vor întoarce acasă.

Deși spațiul unde are loc concertul este limitat, fiecare poate face ce vrea. Mulți aleg să se ducă în fața scenei, unde se iau de după gît, părînd că încearcă să se decidă care dintre ei își mișcă pletele cel mai bine, iar alții se așază pe scări, cu cîte o doză de bere pe care o iau de la barul din colțul parcării. La intrare, plătești pe un bilet zece lei, însă primești două pene de chitară sau două jetoane cum sînt cele de la poker. Cu fiecare dintre ele te poți duce la bar să îți iei o limonadă, o bere sau un energizant, în cazul în care trupele de pe scenă te-au obosit și vrei să te mai zbînțui puțin. Cînd intri, privirea îți este acaparată de varietatea de bocanci și de tricouri cu trupe precum Bucovina, Queen sau AC/DC de la magazinele amenajate în corturi. O fată îmbrăcată cu o pereche de pantaloni de piele scurți țopăie în jurul prietenilor ei, care, din cînd în cînd, i se alătură în acel dans care pare a fi al ielelor. Cînd obosește, se întinde pe asfaltul umed, și pare că așteaptă ca cineva să o ridice atunci cînd pe scenă urcă o trupă cu piese mai ritmate.

„Love somebody that can make you burn”, spune solista trupei Underwaves din Brașov, iar mulțimea din fața sa își ridică degetele făcînd semnul mîinii încornorate. În momentul în care versurile unei strofe se termină, aceasta se îndepărtează ușor de microfon și începe să dea din cap dintr-o parte în cealaltă. Cel mai aproape de scenă stă un băiat cu fața pictată în nuanțe de roșu, cu mulți cercei, care pare că încearcă să îi cuprindă pe toți cei de acolo cu privirea, în timp ce dă ușor din cap. „Veniți mai aproape, vreau să facem o poză cu toții!”, zice solista, îndreptîndu-se către fotograf și luîndu-și la revedere de la public. Cînd trupa din Brașov coboară de pe scenă, își fac apariția băieții de la Subliminal Damage, care își iau chitarele în brațe și încep să le acordeze. Mulțimea se strînge în grupuri și dacă te plimbi printre ei, auzi cum vorbesc despre cursurile pe care le au luni sau despre cît timp le-a luat fetelor să se machieze. Un băiat scund, cu o pelerină care îl face să semene cu un personaj din filmele cu Harry Potter, se plimbă printre ei și stăruie cîteva secunde asupra unei tipe cu părul mov, care își ridică întruna corsetul cu ținte.

Rockerii se învîrt în cerc ca pokemonii

Boxele imense vibrează odată cu țipetele spectatorilor, iar muzica se aude pînă în Piața Unirii. O mămică își ține fetița de mînă și începe să meargă prin mulțime ținîndu-și cealaltă mînă în forma semnului rock, parcă salutîndu-i pe oamenii care au aceleași gusturi muzicale ca ale ei. Își face loc printr-un grup de persoane, care s-a așezat pe scări și sorb ultimele înghițituri din dozele de bere, și se îndreaptă spre ușa de la intrarea în CCS, unde se oprește. Solo-urile de chitară și țipetele care se aud la microfon îi fac pe cîțiva băieți să se așeze într-un cerc și să se învîrtă, din cînd în cînd izbindu-se unul de altul. „Uită-te la ăia, parcă-s pokemoni. M-aș băga și eu acolo; în caz de cad, mă ridică ei”, îi spune o tînără roșcată și cu o fundă neagră în păr tipei de lîngă ea, care își scoate o țigară din pachet.

Doi băieți pletoși de la trupa Magnetic își ridică mîinile în aer și îi îndeamnă și pe cei din public să facă la fel, dar aceștia se mulțumesc să se sprinjine pe genunchi și să dea cu viteză din cap. Atunci cînd tobele se aud mai tare decît restul instrumentelor, oamenii uită de frigul de afară și încep să mai dea jos din haine – întîi o geacă, apoi o bluză, un tricou, pînă cînd stropii de ploaie ajung să lise scurgă pe spatele gol, iar întreg corpul le vibrează de muzica care se aude din boxele uriașe. E sîmbătă seară, iar CCS e învăluită de solo-uri de chitară și riff-uri de tobe. Nimeni nu e cruțat de urletele soliștilor care aproape că înghit microfonul, iar zeci de mîini încornorate se ridică în aer, așteptînd următoarea melodie, în timp ce un fum greoi învăluie întreaga parcare.

Text scris de Andreea Cibotariu