S-o bătucim la podeli

În fața oglinzilor din Sala Azur, o fată creolă și rotunjoară la față repetă niște pași de dans popular pe care îi găsește “tribil de grei”. Încrucișează picioarele și printr-o mișcare caraghioasă învîrte căl­cî­ie­le pe loc, rotindu-și corpul mic. “A­proape mi-a ieșit o piruetă”, se bu­cură ea ad­mirîndu-se în oglindă.

În­tre timp, Fifi își aranjează cocul cu floricele roșii de fată de la sat, încercînd să culce niște fire răz­le­țe. Scuipă în pal­me, ca să aibă no­roc la dans că poate-poate se pri­cop­­­sește cu vreun par­tener drăguț, doar e noaptea Sfîn­­tului Andrei. Vrăji nu a făcut, dar se bazează pe flu­turatul din ge­ne, “mi-a spus mie ci­neva că mer­ge”, îmi spune rîzînd.

E seară de dans popular și sca­u­ne­le din sală nu își găsesc fani decît spre dimineață, cînd “ne dor căl­cîiele de la atîta jucat”. Ți­găn­cuțele de la Gipsy Eye sînt bune la unduit șol­durile, dar cînd Laura La­­vric în­cepe să zică de bătute ță­ră­nești și în­vîrtite ca la Vorona, li se împle­ticesc picioarele și bat zgomotos în podea pe lîngă muzică.

Andrei nu e brav la bătute mol­do­venești și între jocuri își tot umple paharul de plastic cu vin.

Prin mișcări regizate, de zici că sînt niște păpuși controlate de sfori, pa­tru perechi de fete și băieți se în­vîrtesc pe versurile Zinaidei Ju­lea, de amețesc privindu-i. Cum în jur nu găsesc nici un băiat suficient de curajos care să mă invite la dans, merg și o iau pe Fifi supărată că nu are nocorc la băieți și începem a țo­păi mîndre. “Frumoasă pereche”, ne încurajează Andrei, făcîndu-ne din ochi. Se pare că norocul e de partea mea, căci imediat vine la mi­ne Ser­giu, îl lasă pe “partenerul” meu singur și, strîngîndu-mă tare de mij­loc, începe a mă roti.

Andrei nu e brav la bătute mol­do­venești și între jocuri își tot umple paharul de plastic cu vin. Doar spre sfîrșitul serii, cînd mai toți cei care au jucat cu foc ore în șir își odihnesc pici­oa­rele, el se apucă de chiuit și de “bă­tu­cit podelili”.

Liceenii care erau curajoși la începutul petrecerii lasă garda jos și se apucă de băut vin, privindu-se plic­­tisiți în oglinzi și făcînd grimase strîmbe și comice. “Zi-i o manea, băăi!” strigă unul dintre ei ținînd vic­­­torios paharul în mînă din care a vărsat deja jumătate.

Sub oglinda aburită se odihnesc cîțiva băieți care și-au tras cizmele din picioare și așteaptă să vadă dacă Sfîntul Andrei se ivește pe geam cu vreo fată în brațe. O fi de vină vi­nul “al naibii de bun, da’ de țară”.

Cristina BABII