Seara în care publicul a devenit rock star
Șoc-șoc-groază! 24 februarie 2014 Niciun comentariu la Seara în care publicul a devenit rock star 14De puține ori o lansare de album a părut mai tristă și mai pustie ca în seara de vineri, 21 februarie. Cei cîțiva tineri veniți să-și vadă formația preferată stau răsfirați pe la mese ori la bar, chicotind bancuri pe care le-au mai zis „de zeci de ori” înainte. Imediat însă ce formația Trooper urcă pe scena din Underground, cei prezenți se strîng în mijlocul pubului, aplaudîndu-i frenetic pe Alin, Balaurul, Oscar, Popa și John. Aceștia, fără vreo introducere în afară de o scurtă acordare a instrumentelor, încep să ne spună că „Vieţile ne-au fost prezise / Astrele vorbesc / Şi din nou va fi tot ce-a mai fost”, ca mai apoi să strige că vor să fie „Scandal”, cu cea de-a doua piesă a serii.
Publicul este nedumerit însă, iar pașii de dans le sînt rigizi și greoi, de parcă nu au reușit să-și scuture noroiul de pe bocanci. Doar un băiat cu blugii tăiați, cu un tricou zdrențuit și dreaduri pînă aproape de genunchi dă energic din cap, făcîndu-și părul să se învîrtă ca elicea unui elicopter. Exemplul îi este rapid luat de două fete, ce nu par a fi trecute de clasa a XII-a, care încep și ele să-și fluture cosițele, făcînd-o pe chelnerița încărcată cu buchete de sticle goale culese de pe la mese să-și schimbe traseul de întoarcere spre bar.
Podeaua, loc de odihnă
Muzica ritmată și atmosfera tot mai aprinsă fac ca timpul să zboare pe nesimțite. Abia la a șasea piesă solistul se oprește pentru a explica de ce a ajuns cu lansarea albumului atît de tîrziu la Iași. Iarna, drumurile și zăpada nu i-au lăsat să vină mai repede „să ne lăudăm cu piesele noastre care sper să vă placă.” Pauza nu durează însă mult, iar piesa „Vlad Țepeș” îi face pe tinerii din public să cînte împreună cu solistul „cu marii sultani sau cu regii mai mici, / Cu hoți sau tirani, cu toți de pe-aici / Se-nfruntă valahii, cînd marele Vlad / Le stă înainte, veghindu-i din prag”. Sticlele de bere se înalță spre tavan și o dată cu ele un tînăr se urcă în spatele unui prieten, care dansează fără a părea deranjat de greutatea de pe umerii săi.
Mulțimea devine din ce în ce mai energică, iar pe ringul de dans nu pare a mai fi loc. La piesa „Liceul cimitir”, un tînăr din public, tuns militărește și îmbrăcat ca „un băiat cuminte”, urcă pe scenă alături de solist, care îl îndeamnă să cînte la microfon. Spre surprinderea artistului, băiatul cîntă asemeni unui „rock star”, întrebîndu-l apoi la finalul melodiei „unde și-a pierdut pletele”.
Nimeni din pubul Underground nu mai stă jos. Doar tînărul cu dreaduri pînă la genunchi se mai așază din cînd în cînd pe jos, nesinchisit de cei care îl mai calcă din uneori pe mînă sau se împiedică de picioarele lui. „Mă-ntreb ce-a mai rămas / Din chinul tău pe cruce / Mă-ntreb ce-a mai rămas / Din timpul meu în lume”, versurile celei de-a treisprezecea melodie, „Strigăt”, pun capăt concertului de lansare. Însă un cîntec fără ghinion pentru trupă, căci imediat ce instrumentele au fost părăsite, publicul s-a aliniat la masa artiștilor pentru a le cumpăra albumul, cu tot cu autograf
Adaugă un comentariu