Sofia Vicoveanca, în horă cu manechinele din Palas

Cei care au ajuns în Palas Mall miercuri seară, începînd cu ora 18.30, au fost spectatori și complici la filmarea emisiunii „Deschis la distracție”. Din spatele camerelor, platoul s-a văzut altfel, invitații păreau mai umani și emoțiile pluteau ca norii care prevestesc furtuna. Cînd de după cortină a apărut invitata serii, Sofia Vicoveanca, toți spectatorii și-au lungit gîtul să o vadă mai bine. „Doamna cîntecului popular românesc” le-a arătat de ce i se spune așa, le-a povestit cîte și mai cîte și i-a învățat cum se poartă un costum popular. Cu mîndrie și cu traista pe umăr.

„Deschis la distracțiee, shopping-ul e satisfacțiee”, așa cîntă cei din tru­­pa de la emisiune. Nu știu cîți dintre spectatori au venit pentru cum­pă­ră­turi, căci cei de pe scaune abia aș­teap­tă să o vadă pe Sofia Vicoveanca. Ba se ridică în picioare, ba își întorc ca­pul în toate direcțiile, doar, doar să o zărească. „Am văzut-o de atîtea ori pe Vicoveanca noastră, dar tot am mai venit. Pînă acum am fost în «Au­cha­nu» și bine că m-am grăbit, de-am gă­sit un loc liber”, se bucură o doam­nă.

„Vicoveanca noastră” le ara­tă cum se poartă cu adevărat un cos­tum popular.

„Mă auziți acolo sus?”, în­trea­bă Sofia Vicoveanca, în timp ce le face din mînă trecătorilor care s-au o­prit lîngă balustrada de la etaj, pentru că „platoul” este amenajat în holul mall-ului, în fața vitrinelor cu ma­ne­chine ferchezuite. Și ca să ne in­te­grăm în peisaj, am urmărit și o pre­zen­ta­re de modă, în care tinere cu picioare lungi au defilat îmbrăcate cu ii, pan­taloni din piele și botine cu tocuri as­cuțite. Însă „Vicoveanca noastră” le ara­tă cum se poartă cu adevărat un cos­tum popular. Își ține mîndră băr­bia ușor înclinată în sus, poate și din cauza gîtului împodobit cu și­ra­guri de mărgele maronii, iar în timp ce cîntă nu își leapădă de pe umă­rul stîng traista brodată în alb și ne­gru.

Ochii de soacră nu se uită

Ne spune că în Vicovu de Jos, a­colo unde a copilărit, are o colecție de costume populare pe care le-a tot a­­du­nat de-a lungul anilor. „Doamna Sófia, spuneți-ne despre muzeul dum­­­­neavoastră”, o îndeamnă pre­zen­tatorul. „Nu mă cheamă Sófia, ci Sofía. Și nu e chiar un muzeu, e mai mult o expoziție”. „Am înțeles, a­tunci vorbiți-ne despre colecția dum­nea­voas­tră de costume din Vicovu de Sus”. „Vicovu de Jos! Să nu se su­pe­re vicovenii mei”, îl apostrofează cîn­tăreața pe moderator. Și nu e sin­gu­rul muștruluit. Doamnei Vico­vean­ca i-a atras atenția „Căpșunica”. „Căp­șunica”, așa cum o numesc cei din pla­tou, este tînăra care aduce in­vi­ta­ții, dansează cu membrii trupei, fa­ce piruete prin fața camerelor și zîm­beș­te. Vorbind cu moderatorul, Sofia Vi­coveanca se oprește brusc și îi a­runcă o privire fetei a cărei fustă cu în­florituri joacă în toate părțile. „Sînt rea, am ochi de soacră”, ne lă­mu­reș­te invitata.
Chicotim noi cît chicotim, dar cînd zumzetul din sală și ecoul mi­cro­foanelor la care fiecare vorbește cî­te ceva se ridică pînă la cupolă, îi dăm dreptate pentru că face ordine. „Nu mai vorbiți cu toții, că nu înțeleg ce zi­ceți”. Ce încearcă prezentatorul să spu­nă este că doamnei Sofia Vico­vean­ca îi place să compună poezii. „Știu că aveți și două volume de poe­zii”. „Trei”. Și din cele trei volume, ne recită și nouă un poem, în timp ce își plimbă degetele pe șiragul de măr­ge­le.

Poftiți la sarmale!

Distracția nu ar fi completă da­că, pe lîngă cîntec, nu ar fi și dans, așa că îi așteptăm pe copiii care cu cîteva mi­nute în urmă făceau repetiții pe sce­na goală. Dinspre scaune încep să se audă zumzete de nerăbdare, iar în spa­tele panourilor prezentatorul, ca­re anunță că partea asta nu se fil­mea­ză, se agită și dă din mîini. Apar și li­ceenii în costume populare, care se prind într-o horă și încep să dan­seze și să chiuie. La veselia lor ia par­te, pe neașteptate, și Sofia Vi­co­vea­n­ca, care completează cu versuri me­lodia pe care se învîrt copiii. Recu­noaș­te că îi place să fie aproape de cei care au venit să o vadă, nu să stea pe un scaun în fața lor. De aceea, ori de cîte ori „doamna cîntecului popular românesc”, cum îi zice prezen­ta­torul, este îndemnată să inter­pre­te­ze, vine în dreptul nostru și ne cuprin­de cu privirea pe toți. Ba le mai face din mînă și celor care bat pașii pe loc la etaj. Camerele de luat vederi se în­torc înspre ei o secundă și apoi co­boa­ră iar în platou. Cînd nu o ur­mă­resc pe invitată, spectatorii își în­dreaptă ochii spre plasmele de lîn­gă trupă și arată cu degetul cînd se văd pe sticlă. „Uită-te acolo, te vezi la te­levizor! Ce te ascunzi, stai drept!”, îi atrage atenția o doamnă soțului ei care se ferește de obiectivul ca­me­rei.

Dacă tot este o emisiune despre „cîntul și portul popular”, nu pu­teau să lipsească sarmalele, plăcin­te­le și poalele în brîu ale doamnei Violeta. Gospodina stă în spatele unei mese cu bunătăți moldo­ve­nești și îmbie spectatorii să poftească la ele, însă doar cei din platou au voie să le guste pe gratis, pentru că res­tul trebuie să plătească dacă vor să mă­nînce. E voie bună, cu bucate tra­di­țio­nale și muzică populară, așa că oa­me­nii din fața televizorului trebuie să simtă veselia din platou. Prezen­ta­to­rul le pune în brațe solistului și unuia dintre chitariști o oală plină cu sarmale, din care scoate cîte una pen­tru fiecare. Toți își joacă rolul, însă ca­meramanul a ratat momentul. Mo­de­ratorul coboară pînă la el și îl bate pe umăr să fie atent, apoi dă sem­na­lul. Lumini, cameră, acțiune!