Trei seri în grădina jazz-ului

The Gardener Jazz Festival, eveniment în memoria lui Radu Grădinariu, aflat la cea de-a III-a ediție, ne-a purtat și în anii trecuți prin aproape toate formele de jazz, timp de trei zile, în perioada 21-23 octombrie pe scena Casei de Cultură a Studenților. Manouche, experimental, standard, smooth sau etno, toate și-au găsit loc pe scena festivalului. „O să încercăm să lipim sunetele noastre de ale lui Radu și o să ne dăm seama că muzica este liberă, este frumoasă”, ne spune Andra Botez în prima seară a festivalului.

Andra Botez Band este trupa ca­re deschide seria de concerte și, pen­tru un moment, am crezut că Ma­ria Răducanu a pășit pe scena din Casa de Cultură a Studenților. Piesa „Pe vale”, cea care dă și numele albumului artistei realizat împreună cu Vlaicu Golcea și Sorin Roma­nes­cu, a prins însă ritmuri mai a­lerte, arătînd că Andra Botez Band e mai tînără și mai energică. Chiar și așa, am stat cuminți în scaune, iar versurile triste ale baladei, care au împrumutat greutate și din vo­cea Ma­riei Tănase, ne-a pus pe bu­ze un zîm­bet visător.

Trilurile lungi, jocul vocii și so­lo-urile celor trei instrumente ne-au trezit însă curînd din amorțeală și ne-au făcut să dăm din picior ori să batem ritmul în scaune. „I can’t see, I can’t feel anymore waiting for you to return” (Nu mai pot să văd, nu mai pot să simt, așteptîndu-te pe tine să te întorci) sînt versurile celui de-al doilea cover al serii și chiar dacă sala Casei de Cultură nu-i plină, iar frigul ne face să regre­tăm că nu ne-am adus paltonul, parcă ne-am legăna împreu­nă cu cineva în pași de dans. Și cum doar aplauzele mai tulbură li­niș­tea din public, Andra ne invită să cîntăm cu ea. „There’s nothing in this world that can be compared with you”, ne spune artista, iar cei prezenți în sală răspund la îngînă­rile de pe scenă.

Spanache Trio Band sînt cei ca­re aduc o parte din atmosfera Timi­şoarei. Sebastian, Csaba Sánta şi Ra­du Pieloiu ne-au prezentat o par­te din albumul pe care-l pregă­tesc pen­tru lansare. The furnace (Furnalul), The spark (Scînteia), dar și alte pie­se care au la bază im­pro­­vizația ne cuprind pe nesimțite și ne poartă pe ritmuri cînd liniș­tite, cînd răz­boinice, cînd cu influ­ențe tribale, cînd folclorice și se ames­tecă toate ca în alambicul (n.r. vas de distilare) unui alchimist.

JAVRA, ultima formație a pri­mei seri de festival, pune un strop de blues în jazz și începem să re­gre­­tăm că nu ne-am luat cu toții cîte o cupă de vin de la barul amenajat la intrarea în sală. Piesele cîntate de Ana-Cristina Leonte ne înmoaie și, împreună cu ora, ne fac să ne scur­gem tot mai mult în sca­unele moi și aproape să visăm.

Jazz cu gust de Bordeux

De la Casa de Cultură a Stude­n­ților ne mutăm la Teatrul Lucea­fă­rul în cea de-a doua zi a festivalu­lui. JazzyBIT, un trio de loud jazz din Timișoara, nu este atît de zgomotos pe cît anunță stitlul adoptat de cei trei băieți. Teodor Pop de la clape, Mihai Moldoveanu, basistul, și Szabó Csongor-Zsolt cu tobele sa­le, ne-au adus mai curînd o seară romanțioasă decît una energică. Iar Luiza Zan, cîștigătoare a Cerbului de Aur, a continuat seara în aceeași notă, a muzicii jazz care-și ia influ­ențe din blues. Muzica caldă și in­ter­vențiile artistei ne fac să credem că am nimerit într-un salon liniștit și intim, iar, pe măsură ce noaptea se apropie, somnul pare să-i cuprin­­dă pe cei din public.
Blue Noise ne aduce în grădina jazzului și în cea de-a treia zi de festival, zi în care ne întoarcem la Casa de Cultură a Studenților. Ve­ronica Prodan, Elena Moroșanu, Fla­via Zoe, Mihail Grigore, Bogdan Tu­dor și Denis Bolborea au venit din București și au schimbat ritmurile cu care ne obișnuisem pînă acum în primele două seri. Vocile lor au devenit vioara principală și, pentru mai bine de jumătate de oră, pare că am nimerit într-un musical. În loc de tobe, pocnetele deg­e­telor au ținut ritmul, iar versurile cîntate alert și trecerile în cea de-a doua oc­tavă ne-au amintit de me­lo­dia din Cartea Junglei și de cîntecele Disney în general.

Edmund Bilal Band vin pe sce­na din Iași din Franța, iar orașul lor natal, Bordeaux, le oferă melodiilor aceeași savoare pe care o au și vinu­rile de acasă, combinate într-o vari­etate de arome fără limite. Așa es­te și muzica lor, cînd energică și plină de viață, ca un vin dulce, cînd seri­oasă, melancolică, ca un vin sec ce-ți face gura pungă. După drumul în Franța, ajungem în Cuba și A­merica de Sud împreună cu Elsa Valle Afrocando. Cîntăreața de culoare pare la ea acasă pe scena CCS. Energică, cum doar o cîntă­rea­ță ca­re simte sîngele latino pulsîndu-i în vene poate fi, ea prinde imediat la public, iar atmosfera devine una fa­mi­liară. Acum chiar începem să re­gretăm că băieții din Franța nu ne-au adus un pahar de vin de acasă, dar ne mulțumim cu muzica care a reușit să ne țină și de foame, dar și de sete.