Lara Fabian, studentă la Hidrotehnică

Sala „Gaudeamus” a Casei de Cultură a Studenților din Iași e plină. Scaunele par că se miră și ele c-au ajuns să găzduiască atîția studenți gălăgioși, care se-mbrățișează, rîd și se uită sistematic la ceas. Cînd concursul de talente FEstudIS începe, un băiat îmbră­cat în cămașă albă, cu o cravată subțire, nea­gră, începe să citească sponsorii de pe-o hîrtie și să se familiarizeze cu publicul. Prezintă juriul, citește numele participanților și-a­nun­ță că deja, dintre cei 11 trecuți pe buletinele de vot care circulă prin public, au rămas zece chiar înainte să-nceapă, pentru că unul a renunțat.

Primul concurent urcă pe scenă și-ncear­că să interpeteze o melodie rap compusă de el. Are atitudinea unui băiețaș de cartier periculos, care însă nu prea reușește să spe­rie pe nimeni ci, contrar, în ciuda tonului dur, publicul se emoționează puțin cînd băiatul ajunge la refren și versurile vorbesc despre cum îi este lui dor de casă. Al doilea concu­rent, Petrași Pavel, e un băiat care-apare pe scenă cu o chitară mare la braț. „I met you in the dark” – cîntă drăguț Pavel și luminile din sală se sting. Coverul după piesa lui James Arthur face toate privirile din sală să se îndrepte către scenă și vocea tînărului e prima care te face să crezi că te afli, pe bu­ne, la un concurs de talente. „Just say you won’t let go” se aude trist, înainte ca băiatul să părăsească scena, furișîndu-se emoționat după perdea. „Ce-ați făcut? El a cîntat pie­sa asta și voi l-ați lăsat să pleacă?”, spune prezentatorul galant, în spirit de glumă. Își dă seama imediat, însă, că sala izbucnește-n rîs nu pentru că simțul umorului lui e fantastic, ci pentru că ce-a spus a fost un eșec gramatical în toată splendoarea.

Pe scenă, seara de miercuri pare să se transforme într-una de festival de weekend. Băieți care de care mai duri încep să cînte piese rap sau să facă beatbox, lăsînd oame­nii să se întrebe cine sînt și, de fapt, ce s-o fi auzit. „O fi făcut el așa? Tot zgomotul ăsta? Pe bune?”. După fiecare grup de trei con­cu­renți care urcă pe scenă, competiția ia pa­uză și fiecare student este chemat pe scenă, să primească un feedback plin de felicitări și glumițe. Singura fată din competiție, Dora Bordeianu, vine de la Hidrotehnică și pare că și-a adus cu ea toată galeria studenților po­li­tehniști, care avîntă frenetic pancarte cu numele ei în aer și-i scandează numele. Are o fustiță neagră, scurtă de tot și, odată ce lu­minile se sting, începe să cînte „Je t’aime” a Larei Fabian. Toți oamenii muțesc în fața talentului fetei, care nimerește bine toate no­tele și cîntă, automat, piesa aproape la per­fec­ție, fără să transmită, însă, mare emoție.

Nu știi dacă să mai aștepți și premierea, conștient fiind că băiatul care-a cîntat la chi­tară și coverul lui simplu, dar totuși singurul care-a reușit să transmită vreo stare cuiva, n-o să fie chiar pe locul întîi. Stai, însă, pe lo­cul tău din catifea roșie și vezi că, deși toată lumea care-a participat primește un premiu, tot Dora și interpretarea perfectă ocupă lo­cul I. Ridici din umeri, te-mpaci cu ideea și te-ntrebi „oare cînd studenții care-au votat o să-și dea seama că talentul stă, de fapt, în puterea de-a te face să simți ceva?”. Degea­ba. Așa că bei o gură din berea imaginară pe care prezentatorul promite, în final, s-o dea întregii săli în Belfast și pleci acasă.