300 de ani de la scrierea operei „Descriptio Moldavie”
Academia de gardă 24 octombrie 2016 Niciun comentariu la 300 de ani de la scrierea operei „Descriptio Moldavie” 24Facultatea de Geografie și Geologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a organizat în perioada 21-23 octombrie, cea de-a 36-a ediție a Seminarului Geografic Internațional „Dimitrie Cantemir”. Evenimentul a marcat împlinirea a 300 de ani de la scrierea operei „Descriptio Moldaviae”. „Deoarece seminarul nostru poartă numele marelui cărturar, noi ne-am simțit datori să marcăm acest moment, mai ales că la noi în țară nu a fost amintit. «Descrierea Moldovei» este prima lucrare de geografie de pe acest teritoriu. Practic, datorită acestei scrieri a lui Dimitrie Cantemir, Moldova a fost cunoscută în Europa, întrucît a fost tradusă și în germană la mijlocul secolului al XVIII-lea”, a precizat prof. univ. dr. Corneliu Iațu, președintele seminarului și prorector al UAIC.
Evenimentul a cuprins două etape. Astfel, în primele două zile au avut loc prelegerile și prezentarea lucrărilor științifice, ziua de duminică fiind rezervată unei vizite în ținuturile Hușilor și a Vasluilor. Spre deosebire de celelalte ediții, anul acesta a fost organizat un workshop special pentru studenți, cu tema „Tineri cercetători”. Participanții au fost învățați cum să scrie o lucrare științifică și cum să-și aleagă domeniul de cercetare. În cadrul seminarului, organizatorii au decis să acorde titlul de Doctor Honoris Causa al UAIC, prof. univ. dr. Antoine Bailly, de la Universitatea din Geneva, Elveția. „Pentru că Dimitrie Cantemir a fost un precursor al geografiei regionale, noi am ales să acordăm acest titlu onorific unui expert în acest domeniu, care cunoaște opera savantului nostru”, a adăugat prof. univ. dr. Corneliu Iațu.
Anul acesta s-au înscris peste 150 de profesori, doctoranzi, masteranzi și studenți, atît din România, cît și din alte țări precum: Portugalia, Franța, Canada, Ungaria, Elveția, Uzbekistan, Rusia, Republica Moldova. Participanții au avut ocazia, pe lângă acumularea de noi cunoștințe, să viziteze și principalele obiective turistice ale Iașului, un tur ghidat al orașului fiind organizat sîmbătă, special pentru ei. Taxa de participare a variat între 125 și 150 de lei, în funcție de statutul fiecărei persoane înscrise, la sfîrșitul evenimentului fiecare participant primind un atestat. n
Adaugă un comentariu